• UPDATE/ Cine sunt cei 14 candidați la două fotolii vacante de judecător constituțional din partea CSM

    UPDATE/ Cine sunt cei 14 candidați la două fotolii vacante de judecător constituțional din partea CSM
    vizualizări
    11 iulie 2019 | 14:50

    Paisprezece candidați s-au înscris în concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru cele două funcții de judecător la Curtea Constituțională din partea CSM.

    Este vorba despre Teodor Cârnaț, Vladimir Grosu, Oleg Potârniche, Sergiu Băieșu, Eduard Boișteanu, Mihai Corj, Tatiana Răducanu, Eduard Ababei și Andrei Coca.

    Astăzi este ultima zi în care doritorii de a accede la funcția de judecător CC din partea CSM mai pot depune dosarul de participare.

    Teodor Cârnaț

    Teodor Cârnaţ este în prezent profesor universitar la Facultate de Drept din cadrul USM. Anterior acesta a ocupat funcția membru al CSM, fiind desemnat din rândul profesorilor de drept. Înainte de a ajunge în CSM, Cârnaţ a fost consilier municipal în Chişinău. Deşi a fost ales pe listele PL în 2011, a părăsit fracţiunea în februarie 2012, devenind independent. Până a ajunge în funcţii publice, Cârnaţ a fost director al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, profesor universitar, avocat, dar şi expert în mai multe proiecte şi ONG-uri.

    Vladimir Grosu

    Vladimir Grosu, la rândul său, este jurist, doctor în drept și conferențiar universitar. În prezent acesta este avocat și exercită interimatul funcției de șef al Departamentului de Drept Penal al Facultății de Drept din cadrul USM. În 2015 Grosu a ocupat funcția de ministru al Justiției, anterior ocupând timp de patru ani fotoliul de vice-ministru al Justiției. Timp de cinci ani, prin hotărârea guvernului condus de Vasile Tarlev, Vladimir Grosu a ocupat și funcţia de Agent Guvernamental. În CV-ul său, Vladimir Grosu notează că din 2013 până în 2017 a fost membru supleant al Comisiei de la Veneția, iar din 2016 și până în prezent este și membru al Consiliului Științific de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

    Oleg Potîrniche este șef adjunct al Diгесtiа juridică a Agenției Rezerve МаtегiаIе а Guvernului din 2012, iar în prezent exercită atribuțiile și șef interimar. Anterior, timp de 12 ani, a fost șef al Diгесției juridice din cadrul Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova”. Acesta a început cariera drept lector universitar la disciplina drept financiar, fiscal și bugetar, ulterior a activat în funcția de anchetator și specialist principal în рrоblеmеlе juridice și consilie juridic la Federația sindicatelor din comunicații din R. Moldova.

    Sergiu Băieșu este doctor în drept, profesor universitar și avocat. Din 1992, activează la Facultatea dRept a Universității de Stat din Moldova acolo unde este lector.

    Eduard Boișteanu este vicepreședinte al Comisiei de experți din cadrul ANACEC în domeniul științe juridice. Din 2017, acesta este președinte al Seminarului științific de profil în cadrul lnstitutului de ceгcetari Juridice și Politice al AȘM. Acesta a fost lector la Facultatea drept a Universității de Stat „Aleco Russo” din Bălți, iar timp de trei ani – șef al catedrei drept privat în cadrul Facultății drept.

    Mihai Corj este avocat și mediator în cadrul Cabinetul Avocatului ,,Mihai Corj”, și președinte al АО Institutul de Creație Legislativă ,,LEX SCRIPTA”. Anterior, acesta a fost lector, conferențiar universitar și decan al Facultății drept de la INED.

    Tatiana Răducanu. Sursa: ziarulnational.md

    Tatiana Răducanu este judecătoare în demisie onorabilă. A activat în funcția de judecătoare la Judecătoria Chișinău (sediul Râșcani) în perioada anilor 1988-1996. În anul 1996 ea a fost promovată în calitate de judecătoare la Curtea de Apel a Republicii Moldova, unde a activat până în anul 2003. Ulterior, ea a fost judecătoare la Curtea de Apel Chișinău. La 30 iunie 2005, dna Răducanu a fost promovată la Curtea Supremă de Justiție, unde a activat până în 2016. În anul 2016, dna Răducanu a plecat din sistemul judecătoresc din propria inițiativă.

    În perioada anilor 2003-2009, Răducanu a fost membră a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii. Între anii 2009-2012, ea a fost membră a Colegiului Disciplinar al Judecătorilor în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în perioada 2013-2016 – membră a Consiliului Superior al Magistraturii. Din anul 2010, Răducanu este judecătoare ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova. În prezent este președinta Consiliului de administrare a Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

    Eduard Ababei este avocat în cadrul BAA,,Eduard și Lilia Abbei” și formator la Institutul Național al Justiției. Între 2009-2016, a fost vicepreședinte și președinte al Colegiului civil și de contencios administrativ de la Curtea de Apel Bălți. Între 2013-2016, Eduard Ababei a fost președinte al Consiliului lnstitutului Național al Justiției. Anterior, acesta a fost lector, consultant la Ministerul Justiției și magistrat la Judecătoria Drochia.

    Andrei Coca este șef al departamentului juridic al companiei de construcție „Vasigur Grup”. Între 1986-1998, Coca suține că a activat în organele MAI.

    acum.md

    Domnica Manole, în anii 1985-1990, a Consultant la Judecătoria Supremă. Până în 2004 aceasta a fost Judecator la Judecatoria Ciocana, mun. Ciocana. Ulterior, din 2004 până în 2017, aceasta a fost Judecator în Colegiul Civil și de contecios administrativ al Curții de Apel Chisinău. La 8 iulie curent, Domnica Manole a fost achitată în dosarul în care era acuzată de pronunțarea unei hotărâri contrare legii în „dosarul referendumului”. Ex-magistrata Domnica Manole a fost judecată pentru adoptarea unei decizii contrare legii, mai exact pronunțarea la 14 aprilie 2016, în funcția de judector la CA Chișinău, a unei hotărâri prin care anula hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 30 martie 2016 care respingea organizarea unui referendum propus de Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi obliga instituţia să iniţieze acel referendum republican.

    Alexandru Spoială, este doctor în drept, conferenţiar universitar interimar.

    Aceste judecător din 2009, activând la Judecătoria Chișinău sectorul Ciocana. Din mai 2017, Spoială este magistrat la Curtea de Apel Chișinău.

    Serghei Ţurcanu este profesor în drept constituţional şi şef la catedra drept public la Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM). Din decembrie 2017 acesta a fost ales membru ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    Iulia Sîrcu activează la CSJ din 2005. Magistrata a făcut parte din completul de judecată care a obligat statul să transfere companiei Basconslux SRL peste 14 milioane de lei pentru demolarea Stadionului Republican. Deși, Colegiul Disciplinar a decis sancționarea cu mustrare aspră a celor patru judecători de la CSJ, Consiliul Superior al Magistraturii a scutit magistrații de pedeapsă.

    Ghenadie Eni este avocat și lector la Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul. Anterior a fost anchetator, procuror, iar începând cu 1999, judecător la Judecătoria Cahul. A fost promovat ulterior la Curtea de Apel Cahul, fiind avansat în funcția de președinte al Curții, în iulie 2011, pe care a ocupat-o timp de patru ani.

    La 2 iulie curent, CSM a anunța concurs pentru două funcții de judecător la Curtea Constituțională, rămase vacante după demisia lui Corneliu Gurin și Mihai Poalelungi. Concursul presupune două etape: cea a dosarelor și cea a interviului. Respectiv, până la 11 iulie candidații pot expedia dosarele de participare, iar la 16 iulie va fi organizată proba interviului, după care se vor anunța căștigătorii.

    Concursuri pentru desemnarea celorlalți patru judecători constituționali au fost anunțate și de către Parlament și Guvern. Mâine, 12 iulie, este ultima zi de depunere a dosarelor.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Noi critici de la Bruxelles: „Dodon şi Chicu par decişi să facă orice numai ca R. Moldova să nu stea pe drumul său european”

    Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul grupului Renew Europe, Dragoș Tudorache, a adus critici dure politicii promovate de președintele Igor Dodon și premierul Ion Chicu.
    Noi critici de la Bruxelles: „Dodon şi Chicu par decişi să facă orice numai ca R. Moldova să nu stea pe drumul său european”

    Precizările MSMPS, ANSA, MAI și ANSP în contextul relaxării măsurilor de răspândire a infecției COVID – 19

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică își vor intensifica acțiunile de pr…
    Precizările MSMPS, ANSA, MAI și ANSP în contextul relaxării măsurilor de răspândire a infecției COVID – 19

    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău

    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău. Informația a fost confirmată de către vicedirectorul spitalului Igor Curo…
    O femeie în vârstă de 69 de ani, infectată cu noul coronavirus, a căzut în gol de la etajul cinci al Spitalului de Urgență din Chișinău

    Patru ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în R Moldova

    Astăzi, 2 iunie, se împlinesc 4 ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în Republica…
    Patru ani de la tragicul accident aviatic din Haragîș, în care cei patru membri ai echipajului medical din România, și-au pierdut viața, în misiunea de a salva alte vieți în R Moldova

    Încă un procuror din cadrul Procuraturii Generale a fost testat pozitiv cu COVID – 19

    Încă un procuror de la Procuratura Generală a fost diagnosticat cu COVID – 19. Informația a fost confirmată de către purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale(PG), Maria Vieru, care a precizat că starea de…
    Încă un procuror din cadrul Procuraturii Generale a fost testat pozitiv cu COVID – 19

    OMS: Cresc cazurile de COVID-19 în Rusia şi Europa de Est, scad în Europa de Vest

    Noile cazuri de COVID-19 raportate zilnic sunt în scădere constantă în Europa de Vest, dar nu în zone sensibile ca Rusia şi Europa de Est, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Reut…
    OMS: Cresc cazurile de COVID-19 în Rusia şi Europa de Est, scad în Europa de Vest