Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Află cine este primul avocat…

Află cine este primul avocat reţinut cu mită din anul acesta

Ofiţerii de la CNA şi procurori anticorupţie, au reţinut aseară, 15 ianuarie, pe strada M. Basarab din capitală un avocat, acesta fiind bănuit de trafic de influenţă.

Sursele ZdG ne-au relatat că este vorba despre Corneliu Ciobanu, avocat la BAA Dexter, barou situat pe aceiaşi stradă unde oamenii legii au efectuat reţinerea. Avocatul ar fi pretins nouă mii de euro de la clientul său pentru a-l scăpa de puşcărie, susţinând că ar avea influenţă asupra unor judecători şi altor persoane din instituţiile drept şi că-i poate determina să soluţioneze pozitiv cazul.

Ciobanu i-ar fi promis clientului său că îi poate convinge pe oamenii legii să claseze dosarul penal. Bărbatul era cercetat penal pentru escrocherie şi risca până la 15 ani de închisoare. La denunţul acestuia avocatul a fost reţinut în flagrant după ce a primit o parte din banii ceruţi în sumă de trei mii de euro. El a fost escortat la CNA şi a fost reţinut pentru 72 de ore.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat , avocatul riscă o amendă în mărime de la 60 la 80 de mii de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.