Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Statele Unite vor continua să…

Statele Unite vor continua să sprijine Ucraina, indiferent de rezultatul alegerilor legislative – Casa Albă

SUA vor continua să sprijine Ucraina, indiferent de rezultatul alegerilor de marți, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Totodată, Karine Jean-Pierre a declarat că Joe Biden „este hotărât să lucreze cu ambele partide” – cel democrat și republican, în această direcție, în contextul în care conservatorii speră să preia controlul asupra a cel puțin una din cele două camere ale Congresului.

Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a reiterat, într-un interviu difuzat luni pe CNN, dorinţa de a nu „da un cec în alb” Kievului dacă partidul său va obţine majoritatea la alegerile de la jumătatea mandatului care au loc astăzi.

Deşi afirmă că „sprijină Ucraina”, „va trebui să fim mai atenţi în viitor” şi „să ne asigurăm că mijloacele sunt direcţionate acolo unde sunt necesare”, a adăugat McCarthy, care ar putea deveni după acest scrutin preşedintele Camerei Reprezentanţilor, în locul actualei democrate Nancy Pelosi.

Vineri, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky şi a anunţat, printre altele, finanţarea de către Washington a modernizării vehiculelor blindate şi a sistemelor de rachete sol-aer.

Această ultimă tranşă de asistenţă militară duce asistenţa totală a SUA pentru Ucraina la aproximativ 18,2 miliarde de dolari de la începerea ofensivei ruse în Ucraina pe 24 februarie.

Americanii decid, astăzi, soarta Statelor Unite. Aproape 250 de milioane de votanţi sunt aşteptaţi la alegerile intermediare, iar miza este mare atât pentru preşedintele Joe Biden, cât şi pentru fostul lider de la Casa Albă, Donald Trump.

Dacă democrații vor pierde cele două camere, președinția lui Joe Biden se va lovi de blocaje în ceea ce privește deciziile politice. În același timp, o victorie a republicanilor l-ar putea propulsa pe Donald Trump în sondaje.