Ucraina și Marea Britanie negociază producția comună lunară a 2 mii de drone interceptor. Război în Ucraina, ziua 1325

UPDATE 15:10 Ucraina și Marea Britanie negociază un proiect comun pentru producerea de drone interceptor, care ar putea genera aproximativ 2 000 de unități pe lună în următoarele luni, a raportat Bloomberg pe 10 octombrie, notează Kyiv Independent.
Inițiativa abordează nevoia urgentă a Ucrainei de soluții accesibile de apărare aeriană, în contextul în care Rusia intensifică semnificativ atacurile cu drone, lansând peste 6 900 de drone de atac de tip Shahed numai în luna septembrie.
„În scurt timp, vom produce aproximativ 2 000 de drone pe lună, pe care le vom expedia în mod deliberat în Ucraina, astfel încât să poată fi utilizate pentru a intercepta dronele rusești”, a declarat pentru Bloomberg ministrul britanic al Apărării și Industriei, Luke Pollard.
Proiectul, denumit Octopus, se află în prezent în faza de negociere și ar putea fi implementat în lunile următoare, a spus Pollard. Producția dronelor interceptor va avea loc inițial în Marea Britanie.
„Marea Britanie excelează în domeniul cercetării și dezvoltării și al producției avansate, astfel încât putem adăuga ceva ce prietenii noștri ucraineni nu au în acest sens”, a adăugat el. „Trebuie să fim rapizi și trebuie să fim primii”.
Cele două țări au semnat un acord privind producția de drone interceptoare pe 11 septembrie.
Ministrul apărării al Ucrainei, Denis Șmihal, a declarat pe 18 septembrie că Kievul va putea să desfășoare cel puțin 1 000 de drone interceptor pe zi pentru a respinge atacurile rusești „în viitorul apropiat”, fără a specifica intervalul de timp.
UPDATE 12:00 În noaptea de 10 octombrie (începând cu ora 19:00 pe 9 octombrie), armata rusă a lansat un atac combinat asupra teritoriului Ucrainei, folosind drone de luptă, rachete aeriene și terestre. În total, trupele radio-tehnice ale Forțelor Aeriene au detectat și au urmărit 497 de mijloace de atac aerian (32 de rachete și 465 de drone de diferite tipuri):
- 4 rachete aeriene ghidate X-59/69.
- 465 de drome de atac de tip Shahed, Gerbera (dronele de alte tipuri) din direcțiile Kursk, Millerovo, Shatalovo, Orel, Shakhty, Primorsko-Akhtarsk – Federația Rusă, aproximativ 200 dintre ele – „Șahed”;
- 2 rachete aerobalistice X-47M2 „Kinzhal” din spațiul aerian al regiunii Lipetsk – Rusia;
- 14 rachete balistice Iskander-M/KN-23 (zone de lansare: Crimeea; regiunile Rostov, Briansk – Rusia);
- 12 rachete cu aripi Iskander-K (zone de lansare: Crimeea; regiunile Rostov și Bryansk – Federația Rusă);
Conform datelor preliminare, până la ora 10:00, apărarea antiaeriană a doborât/suprimat 420 de ținte aeriene:
- 405 drone;
- 1 rachetă aerobalistică X-47 M2 „Kinzhal”;
- 4 rachete balistice Iskander-M/KN-23;
- 9 rachete cu aripi Iskander-K;
- 1 rachetă aeriană ghidată X-59/69.
În plus, 4 rachete rusești nu și-au atins țintele (pierdute din punct de vedere al localizării, locurile de cădere sunt în curs de precizare).
Au fost înregistrate 13 rachete și 60 de drone de atac care au lovit direct 19 locații și căderi ale celor doborâte (fragmente) în 7 locații.
UPDATE 11:55 Zece persoane, printre care un băiat de 10 ani, au fost rănite în urma unui atac rus în regiunea Cerkasî.
Preliminar, au fost avariate 7 clădiri cu etaje și o casă de locuit. Echipele de salvare au deblocat apartamentele în care se aflau 6 persoane. De asemenea, au demontat structurile avariate.
UPDATE 09:35 Ucraina a fost atacată cu peste 450 de drone și circa treizeci de rachete, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Până în prezent, în țară se cunosc peste 20 de victime – tuturor li se acordă asistența necesară. „Din păcate, în Zaporijia, în urma atacului, a murit un copil”, a comunicat Zelenski.
În Kiev, echipele lucrează la restabilirea alimentării cu energie electrică și apă. Există întreruperi de curent în regiunile Kiev, Donețk, Cernigov, Cerkav, Harkiv, Sumî, Poltava, Odesa și Dnipropetrovsk. „După atac, se restabilesc și regiunile Zaporijia, Kirovograd și Herson”, a menționat Zelenski.
„Infrastructura civilă și energetică este ținta principală a atacurilor rusești înainte de sezonul de încălzire. Împreună putem proteja oamenii de acest terorism. Nu avem nevoie de cuvinte goale, ci de acțiuni decisive – din partea SUA, Europei, G7 – în ceea ce privește livrările de sisteme de apărare aeriană și sancțiunile. Contăm pe reacția la această cruzime a grupului „douăzeci”, a tuturor celor care vorbesc despre pace în discursuri, dar se abțin de la măsuri concrete. Lumea se poate apăra de aceste crime, iar acest lucru va contribui cu siguranță la securitatea globală”, a transmis președintele ucrainean.
UPDATE 08:55 Aproximativ 28 de mii de familii din cartierele Brovarskyi și Boryspilskyi au rămas fără energie electrică în urma atacului nocturn rus asupra Kievului.
„Inamicul a efectuat un atac combinat masiv cu rachete de diferite tipuri și drone de atac. Ținta atacului a fost infrastructura energetică. Scopul lor este să ne lase în întuneric, fără apă și căldură”, a declarat șeful Administrației militare regionale din Kiev, Mikola Kalașnik.
UPDATE 08:50 Conform guvernatorului regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lîsak, apărarea ucraineană a doborât 60 de drone în regiune.
Potrivit informațiilor actualizate, în Krîvîi Rih, trei persoane au fost rănite în urma unui atac rus – bărbați în vârstă de 36, 45 și 53 de ani. Doi dintre ei au fost spitalizați în stare medie de gravitate.
În oraș, clădirea uneia dintre întreprinderile private a fost avariată. A izbucnit un incendiu, care a fost stins.
UPDATE 08:45 Un bărbat a fost rănit în urma unui atac masiv al forțelor ruse asupra regiunii Dnipropetrovsk.
Au fost lovite raioanele Dnipro, Kamensk, Krîvîi Rih și Sînelnîkove. A izbucnit un incendiu la o instalație de infrastructură energetică.
UPDATE 08:40 Regiunea Kiev a fost atacată cu drone în timpul nopții.
În orașul Brovarî, resturile unei drone au căzut pe o clădire cu două etaje a unui minimarket. Ca urmare, a izbucnit un incendiu și clădirea a fost parțial distrusă. Incendiul a fost stins.
UPDATE 08:25 Nouă persoane au fost rănite în urma unui atac nocturn asupra Kievului.
Noaptea, în mai multe zone ale orașului Kiev s-au înregistrat pagube la clădiri rezidențiale și obiective de infrastructură civilă, au anunțat pompierii.
În cartierul Pechersk, resturile de drone au provocat un incendiu într-un bloc de locuințe. Echipele de pompieri au salvat 20 de persoane, nouă erau rănite, iar cinci au fost predate medicilor.
În Podilskyi și Desnianskyi, resturile au căzut pe un teren deschis, fără a provoca incendii sau distrugeri.