Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   FOTO/ Ucrainenii au comemorat victimele…

FOTO Ucrainenii au comemorat victimele Holodomorului

Ucrainenii au comemorat astăzi victimele Marii Foamete, cunoscută ca Holodomor (1932-1933) și ca una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX. La evenimentele de comemorare au participat lideri şi oficiali din mai multe țări ale lumii.

La evenimentele organizate la Kiev a participat și premierul Pavel Filip, care a menționat la forumul internațional dedicat victimelor Holodomorului că moartea milioanelor de ucraineni a fost cauzată de politicile regimului stalinist, care a urmărit distrugerea conștiinței naționale și instaurarea fricii.

În anii 1932-1933, Ucraina a suferit una dintre cele mai grave catastrofe naţionale – Foametea ucraineană. Conform datelor, în urma Holodomorului au murit patru milioane de oameni. Istoricii susţin că foametea a fost pusă la cale de guvernul rus şi de Stalin, cu scopul distrugerii naţiunii ucrainene ca factor politic şi entitate socială.

La începutul anului 1930, politicile de ucrainizare au fost suspendate brusc şi au fost înlocuite cu o politică rapidă de rusificare, ceea ce a produs numeroase probleme sociale, culturale şi politice în teritoriile populate de ucraineni. În acelaşi timp, a fost introdusă politica de colectivizare a agriculturii, iar la începutul anului 1932, 69% din gospodăriile ucrainene erau deja în colhozuri. Campania de colectivizare s-a dovedit foarte nepopulară în rândul ţăranilor ucraineni. În perioada în care colectivizarea mai era un proces voluntar, foarte puţini ţărani se înscriseseră în colhozuri. Din acest motiv, regimul sovietic a început să supună ţăranii unor presiuni. În perioada 1929—1930, zeci de mii de activişti ai Partidului Comunist au fost trimişi în zonele rurale din Ucraina pentru a asigura accelerarea procesului de colectivizare şi pentru a zdrobi rezistenţa oamenilor. Iar cei care se opuneau regimului şi ascundeau grânele erau trimişi în Ural şi Asia Centrală, unde deveneau un fel de sclavi.

Ulterior, a urmat marea foamete, ce nu a fost cauzată de prăbuşirea infrastructurii datorată războiului, de secetă, invazii de lăcuste sau alte catastrofe naturale, ci de politica guvernului central şi de deciziile administrative luate în cunoştinţa de cauză. Rezultatele au fost dezastruoase. În numai câteva luni, regiunile rurale ale Ucrainei, unele dintre cele mai fertile zone agricole din lume, au fost lovite de o foamete de proporţii.