Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Coridoare umanitare sub focuri de…

Coridoare umanitare sub focuri de armă: Alți 1 500 de oameni au fost evacuați vineri din Lugansk

Peste 1.500 de locuitori din regiunea Lugansk se îndreaptă spre regiunile centrale și de vest ale Ucrainei, șeful Administrației Regionale de Stat din Lugansk, Serghei Gaidai.

Astfel, au fost evacuate 217 de persoane din Severodonețk, 465 – din Lisichansk, 640 – din Girsk, 155 – din Kreminnaia (inclusiv 24 de pacienți ai unui spital) și 30 din Rubijne.

„Evacuarea devine din ce în ce mai dificilă – bombardamentele se intensifică în fiecare localitate, ruşii distrug calea ferată, rachetele au fost îndreptate spre gara din Kramatorsk”, a subliniat șeful regiunii Lugansk, Serghei Gaidai.

Două rachete lansate de trupele ruse au lovit gara feroviară din localitatea Kramatorsk, regiunea Donețk. În urma atacului, cel puțin 39 de oameni au murit, iar peste 100 au fost răniți. În timpul atacului, în gara erau mii de oameni care așteptau să fie evacuați în zonele mai sigure ale Ucrainei.

Mai devreme, șeful Administrației regionale militare din Donețk, Pavel Kirilenko, a cerut tuturor civililor să părăsească teritoriul regiunii Donețk. De asemenea, și ministrul pentru Reintegrarea Teritoriilor Ocupate Temporar, Irina Vereșciuk, a făcut apel la populație și a cerut oamenilor din Harkov, Lugansk și Donețk „să se evacueze dacă există o astfel de oportunitate”.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR DIN UCRAINA: LIVE TEXT/ A 44-a zi de război în Ucraina