Bulgaria elimină orice restricţie pentru cetățenii români, inclusiv cei din R. Moldova, până la sfârşitul sezonului – Ziarul de Gardă
  • Bulgaria elimină orice restricţie pentru cetățenii români, inclusiv cei din R. Moldova, până la sfârşitul sezonului

    Bulgaria elimină orice restricţie pentru cetățenii români, inclusiv cei din R. Moldova, până la sfârşitul sezonului
    28 iulie 2021 | 14:45

    Cetățenii români, inclusiv cei din R. Moldova, vor putea merge în Bulgaria doar cu actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică, țara de peste Dunăre eliminând orice restricţie pentru români, arată datele unui turoperator citat de presa de peste Prut.

    „Guvernul Bulgariei a anunţat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Vestea bună este că turiştilor români li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică”, se arată într-un comunicat al turoperatorului Travel, citat de Agerpres.

    Aşa cum prevede Ordinul oficial, „Ţări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România.” După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie.

    „În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâţi să-şi rezerve o vacanţă spre sfârşit de august sau septembrie, din cauza posibilităţii introducerii unor restricţii. Iată că avem decizia autorităţilor din Bulgaria în privinţa turiştilor români, de eliminare a oricăror restricţii, care vine la timpul potrivit şi astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival. Până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat, iar turiştii români trebuie să ştie că foarte greu mai pot găsi locuri. Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30% reducere şi de o relaxare mai mare a gradului de ocupare. Recomand mai ales luna septembrie, pentru că vorbim de reduceri atractive, vremea este foarte bună, iar anul trecut vânzările au mers foarte bine până spre 20 septembrie”, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

    Potrivit sursei citate, în 2021, interesul românilor faţă de litoralul bulgăresc este cel puţin dublu faţă de vara anului 2020.

    „Acest an a marcat o creştere importantă a interesului românilor faţă de litoralul bulgăresc, cu minimum 100% faţă de sezonul estival 2020. Este drept, a contribuit şi faptul că Grecia se află pe lista galbenă iar Bulgaria nu solicită nimic în plus turiştilor români faţă de anii precedenţi la trecerea graniţei”, a mai spus Constantinescu.

    Reprezentanţii touroperatorului susţin că la ora actuală se remarcă un interes crescut faţă de staţiunea Sunny Beach, unde se află resorturi foarte mari, cu servicii de calitate, care absorbeau foarte mult din pieţele Europei occidentale. Românii au avut parte de oferte interesante şi atractive, la lanţuri hoteliere internaţionale precum Sol Melia, dedicate în special familiilor cu copii, care au găsit în Bulgaria o destinaţie apropiată şi o alternativă ideală pentru o vacanţă cu raport calitate-preţ bun.

    De asemenea, consultanţii Travel Planner remarcă o creştere mare pe segmentul hotelurilor care oferă servicii de calitate superioară în resorturi mai izolate, cum ar fi cele din Obzor, şi aici se remarcă hotelul Reina del Mar, unul dintre cele mai noi hoteluri de lux de pe litoralul bulgăresc.

    Travel Planner şi-a început activitatea în vara anului 2008, iar până în acest moment a organizat peste 30.000 de vacanţe pentru mai mult de 120.000 de turişti.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    4 556 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3 252 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 1 303 de persoane au fost imunizate cu a doua doză, anunță miercu…
    FOTO/ 4 556 de cetățeni s-au vaccinat împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore: 3 252 de persoane s-au imunizat cu prima doză

    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de miercuri, 22 septembrie, proiectul privind modificarea programului cu privire la repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2021…
    DOC/ Guvernul a modificat programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale

    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Un focus de trei filme dedicat actorului român de origine basarabeană Ion Sapdaru, două pelicule clasice ale regizorului Lucian Bratu, un film pentru copii şi mai multe scurtmetraje studenţeşti din arhiva UNATC…
    Focus Ion Sapdaru şi o retrospectivă Lucian Bratu, la ZFR Chişinău

    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021

    În ediția din 23 septembrie a Ziarului de Gardă, citiți un articol despre averea și cariera pretendenților la funcția de judecător al Curții de Apel Chișinău. 15 magistrați s-au înscris în concursul pentru supl…
    Citiți joi în ZdG. Ediția din 23 septembrie 2021