Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Energia electrică procurată de la…

Energia electrică procurată de la Centrala de la Cuciurgan, pentru luna ianuarie, va acoperi 86% din consumul malului drept, potrivit Energocom

S.A. Energocom anunță marți, 27 decembrie, că a prelungit cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (ЗАО „Mолдавская ГРЭС”) contractul de livrare a energiei electrice pentru luna ianuarie 2023. Cantitatea minimă ce urmează a fi procurată va constitui 251 mii MWh, iar cea maximă – 263 mii MWh, comparativ cu 204 mii MWh în decembrie 2022. Prețul de achiziție a energiei electrice rămâne neschimbat – 73 USD/MWh, precizează reprezentanții societății pe acțiuni într-un comunicat.

„Astfel, energia electrică procurată de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan pentru luna ianuarie va constitui 86% din necesarul de consum al malului drept al Nistrului, suplimentar la energia produsă din surse regenerabile și CET-uri”, se arătă în comunicat.

În plus, Energocom poartă negocieri şi cu furnizori din România pentru a suplini necesarul de energie electrică.

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au anunțat anterior că contractul semnat cu Energocom va asigura regiunea transnistreană cu gaze naturale, căldură și apă caldă.

„S-a ajuns la un acord cu R. Moldova și a fost semnat un contract energetic. În ianuarie, Ministerul Dezvoltării Economice (DMR) va primi 5,7 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, furnizate de PJSC Gazprom, la fel ca în decembrie. La rândul său, „Moldavskaya GRES” își asumă obligația de a furniza energie electrică pentru a satisface necesitățile R. Moldova, la nivelul indicatorilor de luna precedentă. A fost menținut același preț al energiei electrice”, se arată într-o postare a așa-numitului Minister.

S.A. Energocom a semnat sâmbătă, 3 decembrie, contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES) pentru luna decembrie.

„De asemenea, am convenit să analizăm opțiunea extinderii contractului pentru perioada ianuarie – martie 2023 pentru a asigura toată țara cu electricitate”, a mai menționat atunci Spînu.

Astfel, malul drept a achiziționat în luna decembrie aproximativ 204 mii MW, la preț de 73 de dolari per MW, în schimbul a 5,7 milioane de metri cubi de gaze, întreaga cantitate livrată de Gazprom, care au fost livrate regiunii transnistrene.

„Cine achită cele 5,7 milioane de m3 de gaze naturale pe zi?”. Precizările ministrului Andrei Spînu privind contractul semnat cu Centrala de la Cuciurgan

„Această cantitate, împreună cu contractele bilaterale din România, e suficientă pentru tot consumul. MoldovaGaz va livra 5,7 milioane de m3 de gaz pe zi malului stâng, inclusiv MGRES. CSE și ANRE urmează să decidă referitor la reducerea tarifului la energia electrică. Cetățenii vor plăti mai puțin pentru electricitate”, potrivit ministrului.

„Aceast contract este un compromis rezonabil pentru a asigura cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu energie electrică și gaz. Malul drept va utiliza gazul din rezerva pe care am acumulat-o. Pentru prima data, malul drept nu mai este dependent de gazul livrat de Gazprom”, susține Spînu.

Ministrul a mai spus că, odată cu semnare acestui contract, „se reduce riscul deconectărilor masive de la electricitate”.

Din 1 noiembrie, în lipsa unui contract de livrare a energiei electrice cu Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (MGRES), după ce Gazprom a redus cantitatea de gaze naturale furnizată, R. Moldova a cumpărat energie electrică din România.

Societatea pe acțiuni „Energocom” a anunțat anterior că va procura energie electrică de la compania românească Hidroelectrica – 100 de MWh bandă (24 de ore din 24), în perioada 1-11 decembrie, și 20 MWh bandă din 12 decembrie până pe 31 decembrie. Prețul de achiziție, conform acestui contract, este de 450 de roni/MWh.