Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Simona Halep este așteptată la…

Simona Halep este așteptată la Miami Open

Imagine simbol. Sursa: capital.ro

Simona Halep, în vârstă de 32 de ani, a redevenit eligibilă să participe la turnee oficiale, după ce a avut câștig de cauză la TAS, care i-a redus suspendarea de patru ani la nouă luni, scrie digisport.ro.

Perioada de suspendare a început să curgă de pe 7 octombrie 2022, când a fost suspendată provizoriu pentru roxadustat, iar acum sportiva din Constanța poate juca din nou tenis.

Organizatorii turneului WTA 1000 Miami i-au trimis un wild card Simonei Halep, după ce TAS i-a redus suspendarea. Dubla câștigătoare de Grand Slam a acceptat invitația, iar în urma acestei decizii va fi stabilit un record în istoria competiției.

În cazul în care nicio jucătoare nu își va anunța retragerea, la startul întrecerii vor fi nu mai puțin de 16 campioane de Grand Slam. Niciodată în istoria competiției nu s-a mai întâmplat asta, potrivit eurosport.