Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Republica Moldova preia președinția Protocolului…

Republica Moldova preia președinția Protocolului privind apa și sănătatea al OMS și UNECE

Sursa: Ministerul Sănătății/ Facebook

În premieră, R. Moldova a fost aleasă în calitate de președinte al Protocolului privind apa și sănătatea, un instrument juridic internațional gestionat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Comisia Economică ONU pentru Europa (UNECE). Țara noastră va conduce protocolul în perioada 2026-2028.

În perioada 5-7 noiembrie, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, la Budapesta, Ungaria, are loc cea de-a șaptea sesiune a reuniunii părților la Protocolul, în cadrul căreia a fost luată decizia. La eveniment participă delegația R. Moldova, formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului Mediului și Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, condusă de secretara de stat a Ministerului Sănătății Angela Paraschiv.

„Alegerea reprezintă o recunoaștere a progreselor înregistrate de Republica Moldova în domeniul sănătății publice, accesului la apă potabilă și implementării politicilor orientate spre protecția populației”, se arată în comunicat.

În mandatul său de președinte, Republica Moldova va avea următoarele priorități:

  • promovarea accesului echitabil la apă și sanitație, cu accent pe comunitățile rurale și grupurile vulnerabile;
  • consolidarea rezilienței sistemelor de apă și sanitație în contextul schimbărilor climatice;
  • sprijinirea statelor în elaborarea și implementarea planurilor naționale în domeniul apei și sănătății;
  • intensificarea cooperării regionale și mobilizarea resurselor financiare pentru investiții în infrastructură.

„Pentru R. Moldova, aceasta este o oportunitate importantă de a contribui la consolidarea cooperării internaționale și de a transforma angajamentele în rezultate concrete pentru oameni”, a declarat Angela Paraschiv, care a preluat oficial mandatul în cadrul sesiunii.

Protocolul urmărește protejarea sănătății populației prin asigurarea accesului la apă potabilă sigură și servicii de sanitație adecvate.

Acesta este singurul instrument internațional cu caracter obligatoriu care stabilește obiective clare pentru protecția sănătății prin managementul resurselor de apă, sanitație și igienă. Acesta acoperă întreaga regiune europeană – 54 de țări, 29 dintre acestea l-au ratificat. R. Moldova a aderat în anul 2005.

Protocolul privind apa și sănătatea a fost adoptat în anul 1999 și a intrat în vigoare în 2005. Până în prezent, Ungaria a deținut președinția. Reuniunea părților la Protocol are loc o dată la trei ani.