Raport al Securităţii Naţionale din Spania: Kremlinul a desfăşurat campanii de dezinformare pentru a influenţa alegerile din R. Moldova

Un raport confidenţial al serviciilor de securitate naţională din Spania afirmă că Rusia a desfăşurat campanii de dezinformare în cazul alegerilor din R. Moldova, România și Georgia. Scopul a fost de a îndepărta aceste ţări de Uniunea Europeană şi a le aduce, eventual, în sfera de influenţă a Moscovei, relatează El Pais, conform News.ro.
„Kremlinul a desfăşurat campanii de dezinformare pentru a încerca să influenţeze, din ce în ce mai direct, procesele electorale din alte ţări”, precum Moldova, România sau Georgia, cu scopul de a le îndepărta de UE sau, „în mod ideal, de a le atrage în sfera de influenţă a guvernului rus”, menţionează documentul spaniol. De asemenea, adaugă acesta, Kremlinul „ar fi promovat campanii de dezinformare împotriva procesului electoral din 2024 din SUA”, în urma căruia a fost ales Donald Trump.
Departamentul pentru Securitate Naţională avertizează că aceste campanii s-ar fi desfăşurat prin canale neconvenţionale şi mai sofisticate decât în trecut, când au fost utilizate mijloace legate de Kremlin, precum Sputnik şi RT. Acum, însă, „trasabilitatea până la sursă este mai dificilă”, deoarece sunt actori care operează infrastructuri multiple, sunt creaţi special pentru o anumită ocazie şi funcţionează independent.
Utilizarea inteligenţei artificiale (IA) a reprezentat, de asemenea, „un salt calitativ şi cantitativ în difuzarea masivă şi aproape instantanee a conţinutului dezinformativ”, adaugă raportul. Cel puţin 41 de cazuri de utilizare a IA pentru manipularea informaţiilor au fost înregistrate de SEAE.