Principală  —  IMPORTANTE   —   PSRM organizează vineri un marș…

PSRM organizează vineri un marș de susținere a lui Igor Dodon la prezidențiale? Locuitorii capitalei sunt sunați la numerele de fix și invitați la manifestație

Partidul Socialiștilor din Moldova a trimis 4 notificări primăriei capitalei prin care anunță despre desfășurarea unor întruniri de masă cu participarea a 20 de mii de oameni. În același timp, mai multe persoane au semnalat faptul că au fost sunate pe numărul de fix și invitate la „marșul de susținere a candidatului Dodon” care va avea loc vineri, 13 noiembrie.

Anunțul nu a fost confirmat deocamdată de reprezentanții PSRM care au anunțat că îl susțin pe Igor Dodon la prezidențiale. De asemenea nu este clar cum poate fi organizată o manifestație de masă pe timp de pandemie și când în Chișinău e cod roșu epidemeologic, iar manifestațiile publice sunt interzise.

Mai multe persoane spun că au fost sunați pe numărul de telefon fix și invitați la marșul de susținere a candidatului Igor Dodon care va avea loc vineri.

Pe site-ul primăriei apar înștiințările privind desfășurarea unor acțiuni în masp în 4 locații: Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet, cel al Academiei de Științe, Piața Marii Adunări Naționale și la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfînta Aminitire”.

Potrivit înștiințării, este vorba despre „Dezbateri libere și democratice a problemelor cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova” la care se estimează prezența a 20 de mii de oameni.

Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt a PSRM, Irina Astahova spune că nu cunoaște despre o astfel de acțiune, dar că se va informa și va reveni cu detaliii, dacă va fi cazul.

Am întrebat și de purtătoarea de cuvânt a staff-ului lui Igor Dodon despre aceste informații. Ludmila Muntean nu a răspuns la telefon, dar a rugat prin sms să-i lăsăm un mesaj la care deocamdată nu am primit un răspuns.