Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Proiect: În capitală ar putea…

Proiect: În capitală ar putea să fie construită o nouă centrală de cogenerare „de înaltă performanță” până în 2030. Aceasta ar putea funcționa pe bază de hidrogen

Imagine simbol

A fost elaborat studiul de fezabilitate pentru o nouă centrală de cogenerare „de înaltă eficiență” în capitală. Conform proiectului aceasta ar putea funcționa pe gaze naturale și, pe viitor, va putea utiliza hidrogen. Perioada estimată pentru realizarea noii centrale și a instalației de stocare a energiei termice este până în anul 2030.

Studiul a fost elaborat în cadrul celui de-al doilea Proiect de Îmbunătățire a Eficienței Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială pentru dezvoltarea unor noi capacități de generare a energiei electrice și termice la Termoelectrica S.A. Studiul a fost realizat de experți internaționali din Macedonia de Nord, Croația și Marea Britanie, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

Potrivit recomandărilor studiului, investiția prioritară este construirea unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență pe teritoriul CET Sursa-1 din Chișinău. Aceasta va avea o putere electrică de aproximativ 250 MW și una termică de aproximativ 180 MW și va include o instalație de stocare a energiei termice cu o capacitate de 1200 MWh. Noua centrală va funcționa pe gaze naturale și, pe viitor, va putea utiliza hidrogen.

Studiul mai recomandă integrarea altor surse de energie regenerabilă, cum ar fi colectoarele solare și pompele de căldură, precum și valorificarea energetică a deșeurilor și folosirea cazanelor electrice în perioadele cu surplus de energie electrică. Aceste soluții vor permite SACET Chișinău să furnizeze energie termică și apă caldă eficient și sustenabil tuturor consumatorilor din municipiu.

Studiul de fezabilitate a analizat infrastructura Termoelectrica, situația financiară, cererea de energie pentru următorii 25 de ani și mai multe alternative tehnice pentru noile centrale. Perioada estimată pentru realizarea noii centrale și a instalației de stocare a energiei termice este până în anul 2030. 

„Procesul de modernizare a capacităților de generare a energiei a fost deja inițiat: cea mai veche centrală din Chișinău – CET Sursa-2 (fosta CET-1), care a fost construită în anii 1950-1960, urmează să fie scoasă din exploatare în următorii ani – odată cu construirea și punerea în funcțiune celor două centrale noi de cogenerare de înaltă eficiență, bazate pe motoare pe gaze, cu o putere electrică totală de cel puțin 55 MW și cea termică de cel puțin 50 MW, care sunt deja preconizate în cadrul PIESACET-2. Un obiectiv al studiului de fezabilitate a fost identificarea soluțiilor și tehnologiilor moderne, care să permită înlocuirea unităților de generare din cadrul CET Sursa-1 (fosta CET-2), care este cea mai importantă centrală de cogenerare din Chișinău și din Republica Moldova. Unitățile energetice din cadrul CET Sursa-1 au fost puse în funcțiune în perioada 1976-1980, fiind depășit termenul preconizat de exploatare a utilajului de bază”, informează Ministerul Energiei.