Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   SONDAJ/ 2019 încărcat de promisiuni…

SONDAJ 2019 încărcat de promisiuni electorale

„2019 trebuie sa fie anul schimbărilor spre bine în toate domeniile, iar visurile cetăţenilor să devină realitate… Va fi unul foarte tensionat, deoarece este un an electoral, cu o miză politică enormă pentru țară. Să intrăm cu încredere în 2019… Promit să rezistăm. Eu ştiu că popoporul moldovenesc este puternic, înţelept şi noi vom reuşi să făurim un viitor luminos pentru draga noastră Moldovă”. Vorbe, vorbe, vorbe… (Din mesajul de Revelion al lui Ig. Dodon).

Igor Dodon: promisiuni de Revelion. Va fi 2019 mai bun?

Mihail Dârul, pensionar

Nu are de unde fi mai bun. Auzeam zilele astea că şi Rusia spune că Moldova e cea mai săracă ţară din Europa, dar când te uiti, veselie peste tot. Concere la Orhei, concerte la Chişinău, la Bălţi, la Nisporeni… Păi nu-i bătaie de joc. Pentru pensii, pentru salarii, pentru casele de copii nu au bani, dar pentru distracţii, poftim. Parlamentul, guvernul, preşedintele, nimeni nu lucrează. Toţi umblă cu agitaţia. De făcut nu au făcut nimic 4 ani, dar posturi vor.. Două luni, până la alegeri vor umbla pe la întîlniri, vor merge cu concerte, cu cadouri… După alegeri, iar vre-o câteva luni vor mai trece până vor numi un nou guvern. Dar timpul se duce. Lor leafa le merge, ei probleme nu au, dar lumea suferă. Dodon promite „să rezistăm”, adică ce? Că nu vom muri de foame? Când le trebuie lor, moldovenii sunt şi puternici, şi înţelepţi, şi răbdători, dar după asta te calcă în picioare.

Nicolae Osmochescu, profesor universitar, doctor

Totul depinde de cum va vota electoratul la alegerile din 24 februarie. Cum şi pe cine va vota, deşi, în linii generale, tabloul, cu anumite variaţii, este clar. Ca an politic, 2019 va fi un an destul de agitat, tocmai datorită alegerilor. Lupta va fi strânsă, dar lucrurile nu vor luneca spre destabilizare sau spre schimbări vectoriale radicale. Exclud acest lucru, în caz contrar riscăm să intrăm în mari probleme. După alegeri, lucrurile vor deveni mai clare şi mai stabile, spiritele se vor mai tempera, socialiştii – cel puţin aşa văd eu lururile, vor fi lîsaţi în opoziţie, va fi ales guvernul şi cred că va fi ales din chiar prima încercare. Indiferent ce zic azi unii sau alţii dintre concurenţii electorali, guvernarea va fi una de coaliţie. În condiţiile R. Moldova, asta este foarte bine, pentu că vom avea mai multă transparenţă la guvernare decât o avem la ziua de azi.

Ludmila Bolboceanu, profesor universitar

2019 va fi un an greu şi încurcat. Nicodată nu am avut un an electoral mai complicat. De ce? Pentru că avem alegeri după un sistem absolut nou şi trucat. Şi doi: pentru că lumea noastră s-a deşteptat – cel puţin eu vreau să cred şi pun în asta speranţă şi nu mai votează la întâmplare. Eu nu ştiu dacă noi trebuie să ne concentrăm pe mesajul lui Dodon, care e un mesaj agitatoric, în stil „budionovist”. Dodon face ceea ce a făcut şi în 2016. Promite şi nu face. Şi Dodon nu e o excepţie. Toţi promit. Şi promit din gros: viaţă frumoasă, salarii, compensări, pensii, reduceri la servicii… Eu aşa minciuni cu desene şi culori încă nu am întâlnit. Asta-i o boală cronică a politicii moldoveneşti. Ce va urma şi ce o să fie până la urmă? Eu nu ştiu ce o să fie. Dar îmi pare că nimic. Vom avea un parlament foarte pestriţ care nu se va putea înţelege şi vom ajunge, cred eu, la alegeri anticipate.

Fiodor Ghelici, Asociaţia „Moldova Mea”

Va fi un an complicat. Alegerile care ne aşteaptă pe 24 februarie sunt o parodie politică şi nu am nici o speranţă că ele vor schimba ceva. În primul rând, nu vor fi libere şi corecte. Uitaţi-vă ce contingent candidează la aceste alegeri? Doi: circumscripţiile uninominale au fost create ca populaţia să îşi aleagă deputaţi din teritoiu. Trageţi cu ochiul la liste să vedeţi câţi sunt din teritoriu. Lumea a fost minţită. Şi trei: niciodată încă, de când se fac alegeri în R. Moldova, nu am avut un nivel intelectual mai redus al candidţilor pe liste. Şi pe circumscripţii, mai nou. Concluzie: lumea a fost minţită cu votul mixt şi, tot ce+i mai probabil că particioparea la vot a populaţiei va fi foarte mică. Alegerile din 24 februrue se fac nu pentrtu cetăţenii R. Moldova ci pentru găştile de partid. Ce va urma după 24 februarie? La anticipate nu cred că se va ajunge, va fi creată – încă nu e clar cum şi cu cine, o coaliţie de guvernare şi cam atât. Schimbări esenţiale de situaţie nu vor avea loc, decepţiile vor creşte, lumea va continua să plece, iar Moldova să sărăcească. Cam trist, dar asta e.