Reacția lui Dodon după învestirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării – Ziarul de Gardă
  • Reacția lui Dodon după învestirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării

    Reacția lui Dodon după învestirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării
    24 octombrie 2017 | 13:47

    Președintele Igor Dodon a venit cu o reacție după  învestirea ministrului Apărării, Eugen Sturza. Președintele Parlamentului, Andrian Candu a preluat atribuțiile interimatului de președinte și a semnat decretul prin care Sturza este numit ministru al Apărării. 

    „Numirea de azi s-a realizat printr-o soluție juridică excepțională, din cauza refuzului lui Igor Dodon de a accepta propunerea Guvernului de numirea lui Eugen Sturza în funcția de ministru al Apărării”, a spus Candu.

    Ulterior, Dodon a menționat că „actul învestirii ministrului Apărării e dincolo de limita legitimității politice și arată cum neputința îi face pe guvernanți să comită erori grave”. Acesta a adăugat că „precedentele pe care democrații au îndrăznit să le creeze vor deveni instrumentul din cauza căruia tot ei vor avea de pătimit”.

    La ceremonia de învestire, Eugen Sturza a spus că își dorește ca armata să nu fie implicată în jocuri politice.

    “Sper ca pe viitor să nu mai avem situații când Constituția R. Moldova este încălcată. Odată cu preluarea mandatului îmi doresc ca R. Moldova să se transforme dintr-un consumator de securitate, într-un furnizor. Este foarte important ca Armata Națională să nu fie implicată în jocuri politice”, a spus Sturza.

    Citiți și: Oficial! Eugen Sturza este ministru al Apărării. CV-ul și averea noului ministru 

    Amintim că Ministerul Apărării a rămas fără ministru în luna decembrie a anului trecut, după ce Igor Dodon a semnat, la 27 decembrie 2016, un ordin privind demisia ministrului Apărării de atunci, Anatol Șalaru, care a pierdut susținerea politică din partea Partidului Liberal, din care făcea parte.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Mitropolitul și femeile 

    Prima dată am pășit pragul unei biserici, fiind dusă de mână de bunica mea Domnica. Probabil, aveam vreo 5 ani și, așa cum sovieticii au închis biserica din satul nostru, cea mai apropiată biserică se afla la v…
    Mitropolitul și femeile 

    Spitalele letone amână serviciile medicale planificate

    Începând cu 18 octombrie, spitalele letone au suspendat serviciile medicale programate. Comisia Medicală Operațională de Stat a luat această decizie pe fundalul unei creșteri rapide a incidenței coronavirusului…
    Spitalele letone amână serviciile medicale planificate

    Un moldovean condamnat la închisoare și anunțat în căutare internațională, reținut în Cehia

    Un bărbat de 23 de ani, anunțat în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare la solicitarea Inspectoratului de Poliție (IP) Ungheni, a fost reținut în Cehia și extrădat autorităț…
    Un moldovean condamnat la închisoare și anunțat în căutare internațională, reținut în Cehia

    LIVE/ Ședința Parlamentului: moțiunea simplă împotriva Ministerului Justiției, inițiată de BCS, a picat

    Deputații din Parlamentul de la Chișinău dezbat joi, 21 octombrie, în cadrul ședinței plenare, moțiunea simplă inițiată de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) asupra politicil…
    LIVE/ Ședința Parlamentului: moțiunea simplă împotriva Ministerului Justiției, inițiată de BCS, a picat