Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Promisiunile și planurile lui Ion…

Promisiunile și planurile lui Ion Ceban din fruntea Primăriei. Cum își propune socialistul să schimbe orașul

Ion Ceban, primul candidat al unui partid de stânga care reușește să câștige Primăria Chișinău, a făcut o serie de promisiuni în campania electorală, începând de la lupta împotriva corupției și până la proiecte concrete de dezvoltare a orașului. Unele propuneri ale socialistului nu sunt însă noi pentru alegători, fiind proiecte pe care chișinăuienii le așteaptă de ani buni, însă fără rezultat.

Transport public

La fel ca și ceilalți contracandidați ai săi, Ceban a promis că, în calitate de primar, va renova și dezvolta parcul de troleibuze și autobuze. Totodată, acesta a inclus în programul său electoral și crearea unor benzi speciale, destinate transportului public, proiect anunțat la sfârșitul 2018 de către fostul primar interimar Ruslan Codreanu, care a fost însă tărăgănat din cauza unor expertize.

Ceban mai promite că transportul public va circula în strictă conformitate cu orarul și că va implementa sistemul de tichet unic pentru toate tipurile de transport. Totodată, în cadrul unei emisiunii televizate, Ceban a mai declarat că proiectul tichetării electronice ar putea fi pus în aplicare în jumătate de an. Implementarea sistemului de tichetare electronică este însă o promisiune făcută încă în urmă cu nouă ani. În 2010, viceprimarul Nistor Grozavu dădea asigurări că cel târziu în 2012, locuitorii capitalei nu vor mai trebui să cumpere bilete de la taxator. În 2011, fostul primar Dorin Chirtoacă lansa propria promisiune: „Cu siguranţă, în următorii un an-doi, vom începe implementarea sistemului de taxare electronică. Însă abia în decembrie 2017, consilierii municipali au aprobat proiectul de introducere a sistemului de taxare electronică.

Prelungirea și reconstrucția mai multor străzi, dar și realizarea proiectul Centurii Chișinăului

Ceban a promis în campania electorală că dacă va fi ales primar, anual, numărul de străzi și drumuri reparate va creștere de trei ori, iar pentru reabilitarea străzilor vor fi utilizați atât bani publici, cât și surse financiare atrase din exterior.

Tot la acest capitol, socialistul a venit și cu un proiect pe care cetățenii îl așteaptă de mult timp. Este vorba de reconstrucția străzii Albișoara, cu prelungire la strada Mesager și ieșire la șoseaua Balcani, proiect care ar urma să fie realizat în patru ani. Propunerea respectivă nu este însă o inovație a candidatului, fiind o soluție propusă în campania electorală și de Andrei Năstase. La modul practic, acest proiect a fost însă deja documentat de Chișinău Proiect, municipalitatea finalizând deja și proiectarea sistemului rutier, a spațiilor verzi și a trotuarelor.

Pe lângă prelungirea străzii Albișoara, Ceban a mai promis că, timp de un an, va elabora și proiectul de prelungire a străzii Mircea cel Bătrân până la strada Bucovinei, iar în această perioadă vor începe și lucrările. Despre prelungirea străzii Mircea cel Bătrân promitea în 2010 încă fostul primar, Dorin Chirtoacă, ca mai apoi, promisiunea să fie preluată de mai mulți politicieni, printre care și fostul primar Serafim Urechean, care a candidat la fotoliul de primar în 2015.

Printre promisiunile lui Ceban se mai numără și un proiect promis anterior de autorități, însă care nu a mai fost finalizat. Astfel, în campania electorală, candidatul PSRM a promis că, timp de un an și jumătate va definitiva proiectul Centurii Chișinăului cu o lungime de 62.6 km, care va trece prin 13 localități din suburbii. Conform programului lui Ceban, durata estimativă de construcție este de 5-8 ani, iar pentru implementarea proiectului se vor aloca 200,2 milioane de dolari, bani publici, dar și surse financiare atrase din exterior. Șoseaua de centură a Chișinăului a fost anunțată de autorități încă în 2012, iar schema centurii de ocolire a Chișinăului a fost prezentată în 2014 de către Ministerul Transporturilor.

Dezvoltarea orașului

La capitolul dezvoltării orașului, Ceban își propune amenajarea mai mult parcuri, repararea a patru havuzuri, dar și instituirea unui control municipal asupra curățeniei în oraș. Printre promisiunile candidatului se mai numără:

  • timp de patru ani vor fi reparate toate pasajele subterane;
  • în termen de trei ani vor fi construite parcări la toate intrările în oraș;
  • în termen de patru ani vor fi construite parcări multietajate în fiecare sector;
  • în baza unui parteneriat public-privat va fi dată în exploatare o întreprindere pentru reciclarea completă a deșeurilor;
  • în patru ani vor fi date în exploatare cel puțin 500 de terenuri de joacă noi;
  • în termen de patru ani vor fi construite 40 de stadioane multifuncționale;
  • va fi curățată și amenajată albia râului Bâc;
  • va fi revizuit proiectul și finalizată construcția Stației de epurare.

Ion Ceban mai promite că în perioada mandatului de primar general al municipiului Chișinău, va repara capital 80 de grădinițe, va da în exploatare 20 de grădinițe noi și va deschide 100 de grupe noi. Totodată, socialistul își propune ca în cei patru ani de mandat să creeze cantine sociale moderne în toate sectoarele orașului și în suburbii.

Cu referire la instituția Primăriei, Ceban își propune:

  • până la 1 ianuarie 2021 va fi lansat sistemul electronic care va funcționa în baza principiului „Ghișeul unic”;
  • va fi efectuată inventarierea totală a proprietății municipale și clasificate toate zonele verzi ale orașului în termen de 6 luni;
  • va fi creat registrul electronic al tuturor parcurilor și spațiilor verzi;
  • în termen de un an va fi aprobat planul de dezvoltare instituțională a primăriei și pusă în aplicare o nouă structură.

Rezultatele din turul II al alegerilor locale generale pentru Primăria Chișinău arată o victorie cu 52,39% a candidatului PSRM, Ion Ceban. Acesta l-a învins pe candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, care a acumult 47,61%, cu un avantaj de 11 294 de voturi.