Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Președintele raionului Orhei, cu permisul…

Președintele raionului Orhei, cu permisul de conducere suspendat după ce a fost depistat în stare de ebrietate la volan

Colaj ZdG

Permisul de conducere al președintelui raionului Orhei Dinu Țurcanu, care a fost depistat de oamenii legii în stare de ebrietate cu grad avansat la volanul automobilului, a fost suspendat.

Potrivit surselor ZdG, Judecătoria Orhei a hotărât miercuri, 9 august, suspendarea dreptului lui Țurcanu de a conduce vehicule în perioada în care este cercetat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.

ZdG a scris luni, 7 august, că potrivit imaginilor publicate de Poliție, Țucanu pare să fi fost oprit în trafic după un eveniment organizat de partidul declarat neconstituțional Șor. Este vorba despre festivalul Chitarelor, organizat în perioada 4-5 august, în comuna Jora de Mijloc.

Testul cu aparatul Drager a arătat că, în cazul președintelui raionului Orhei, concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 0,53 md/l, adică era în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Atunci, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comunicat că 52 de conducători de vehicule au fost depistați în stare de ebrietate în weekend, „inclusiv un președinte de raion”. Conform surselor ZdG, președintele de raion este Dinu Țurcanu, reprezentant al fostului partid Șor.

Potrivit legii, prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.

Totodată, Codul penal prevede că conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similar se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

ZdG l-a contactat pe Dinu Țucanu, dar acesta nu a răspuns la apeluri.