Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Klaus Iohannis l-a asigurat pe…

Klaus Iohannis l-a asigurat pe Dorin Recean că România va sprijini R. Moldova în „gestionarea provocărilor de securitate”

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, miercuri, 1 martie, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean. Potrivit Administrației Prezidențiale de la București, Klaus Iohannis, a reiterat „mesajul de sprijin ferm în gestionarea provocărilor de securitate, ca și a dezechilibrelor economice, cauzate de conflictul din Ucraina”.

„Discuția cu Prim-ministrul Republicii Moldova a prilejuit evaluarea stadiului implementării obiectivelor prioritare din domeniile energie, agricultură, transporturi și interconectivitate, sănătate, educație și societate informațională. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în context, necesitatea creării condițiilor necesare pentru atragerea investițiilor românești și ameliorarea mediului de afaceri.   

(…) Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susținere în procesele de transformare, modernizare și de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură și istorie”, potrivit unui comunicat de presă emis de Administrația Prezidențială de la București.

La rândul său, prim-ministrul Dorin Recean a menționat, într-o postare pe rețelele de socializare, că „suportul și experiența României în procesul de aderare la UE” este „de foarte mare ajutor” pentru țara noastră. Recean „speră” că țara noastră va reuși să pornească negocierile de aderare la UE ca „să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”.

„România este cel mai mare și important partener economic al Republicii Moldova, iar în cadrul vizitei delegației noastre ne-am propus să aprofundăm acest dialog bilateral.

(…) Am menționat la întrevederea cu șeful statului român că suportul și experiența României în procesul de aderare la Uniunea Europeană este de foarte mare ajutor și sperăm să reușim să progresăm cât mai rapid ca să pornim negocierile de aderare la UE și să ne regăsim cât mai curând în marea familie europeană”, a scris prim-ministrul R. Moldova pe rețele de socializare.

Premierul R. Moldova se află la București în prima sa vizită oficială. Dorin Recean a ajuns în dimineața zilei de miercuri, 1 martie, la București. Acesta a fost întâmpinat, la Palatul Victoria, cu onoruri militare de către premierul român Nicolae Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă a promis că „România va continua să promoveze în plan european măsuri în domeniul securitar al rezilienței, un exemplu fiind obiectivul creării unei misiuni civile a UE pentru R. Moldova”.  

Pe 23 februarie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a întreprins o vizită de lucru în România. În cadrul unei conferințe comune cu președintele României, Klaus Iohannis, președinta Maia Sandu a declarat că R. Moldova este „pregătită” să înfrunte provocările de securitate și este „hotărâtă în drumul său spre UE”. Președinta Sandu susține că anul 2023 va fi un an al „reconstrucției economiei, continuării reformelor și consolidării securității” R. Moldova.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că țara sa va sprijini „respectarea suveranității și a integrității teritoriale ale R. Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional”.