Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Cum s-au lansat în…

FOTO Cum s-au lansat în campanie partidele și ce promisiuni au făcut

Concurenții electorali s-au lansat oficial în campania electorală. Unii de la sediile de partid, alții din spații publice, s-au afișat astăzi în fața cetățenilor pentru a-i convinge că le merită voturile.

Democrații au dat start campaniei electorale la sediul Partidului Democrat. Pe fundalul unui banner imens cu simbolul partidului, candidații democraților la parlamentare au urcat pe scena de unde Andrian Candu și Vladimir Plahotniuc au lansat primele promisiuni electorale.

„Eu sunt rău la frig. Dacă știam, mă strecuram până la colegi. E frig afară”, așa și-a început discursul liderul PDM, Vlad Plahotniuc, înainte de a fi aplaudat de membrii de partid.

Ulterior, Andrian Candu a ținut și el un discurs în fața simpatizanților, precizând că Partidul Democrat este un partid al faptelor și spre deosebire de ceilalți concurenți electorali, are mai multe proiecte care demonstrează eficiența acestei guvernări.

„Care este oare echipa cea mai bună, echipa care merită în următorii patru ani să guverneze această țară? Bineînțeles este echipa PDM, deoarece PDM știe să se mobilizeze foarte bine, știe în perioade dificile pentru țară să ia cele mai bune decizii și soluții”, a declarat Andrian Candu.

Foto: Facebook/Andrian Candu

Spre deosebire de democrați, socialiștii s-au lansat în campania electorală în fața Arcului de Triumf. Pe scena amplasată în fața simpatizanților au urcat doar câțiva dintre candidații PSRM, iar lidera partidului, Zinaida Greceanîi, a lipsit de la eveniment. Ion Ceban a menționat însă că ceilalți candidați sunt prezenți în circumscripțiile uninominale unde aceștia vor candida.

„În acești 10 ani de zile de guvernare s-au perindat tot felul de Maia Sandu, Pavel Filip și mulți alții care s-au aflat la guvernare fie prin partidul lui Filat, Ghimpu sau Plahotniuc. Ei se fac vinovați de dezastrul din țară”, a spus Ion Ceban.

Discursurile electorale au fost continuat de fiecare candidat socialist pe circumscripțiile uninominale din municipiul Chișinău.

„Noi vom face ordine și depretate în Chișinău”, a declarat și Vlad Batrâncea, candidat pe circumscripția nr. 28.

Foto: socialistii.md

Blocul ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma DA, și-au prezentat candidanții și promisiunile electorale în fața Parlamentului.

„Acum venim să facem dreptate. Împreună, uniți pentru țară, să luptăm pentru famiile noastre, pentru viitorul țării noastre. Să facem dreptate tuturor celor are au fost hărțuiți și jefuiți. Să curățăm justiția și instituțiile statului de corupți și de cei care se gândesc doar la propriul lor lux”, a declarat Maia Sandu, după ce candidații prezenți la lansarea în campania electorală au scandat „Învingem acum!”.

La rândul său, Andrei Năstase a menționat că prezența lor în fața Parlamentului reprezintă decizia lor de a se face dreptate: „Trebuie să votăm pentru noi, pentru famiile noastre, pentru viitor. Trebuie să ieșim cu toții din case. Pe 24 februarie să mergem la vot”.

Discursurile celor doi lideri ai Blocului ACUM au fost urmate și de declarațiile altor candidați la alegerile parlamentare.

Până în prezent, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 9 concurenţi electorali în circumscripția națională, dintre care 8 partide politice și un bloc electoral.