Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   FOTO/ Congresul socialiștilor: „Orice integrare…

FOTO Congresul socialiștilor: „Orice integrare externă, în est sau în vest, poate avea loc doar în baza unui referendum”

Igor Dodon, reales președinte al PSRM. Foto: Facebook: Partidului Socialiștilor din Republica Moldova

După al 18-lea Congres al socialiștilor de astăzi, 19 decembrie, secretarul executiv al formațiunii politice PSRM, Igor Dodon, a susținut o conferință de presă unde a anunțat că a fost aprobat noul program politic al partidului și a fost modificat statutul, „cu revenirea la funcția de președinte de partid”. Totuși, socialiștii își vor alege președintele abia „în anul următor, cu prima ocazie”.

Au fost luate mai multe decizii importante. Prima decizie: A fost modificat statutul și aprobat statutul în redacție nouă. Astfel, conform redacției noului statut, a revenit funcția de președinte al partidului socialiștilor. Organul colectiv de conducere executivă este în continuare organul care ia cele mai importante decizii, împreună cu președintele partidului. De asemenea, a fost luată decizia că statutul trebuie să fie înregistrat la organele de stat, pentru că statutul vechi nu prevedea funcția de președinte și președintele partidului va fi ales în anul următor, cu prima ocazie.

De asemenea, a fost aprobat noul program politic, care trebuie încă redactat și în câteva săptămâni va fi publicat. Rămân prioritare pilonii de bază ca statalitatea, neutralitatea și tradițiile noastre moldovenești, limba moldovenească și istoria Moldovei, dar, în același timp, unul dintre punctele importante este faptul că orice integrare externă, în est sau în vest, poate avea loc doar în baza unui referendum cu participarea cetățenilor R. Moldova și regiunea transnistreană, cu statutul de țară neutră și cu luarea în calcul a etniilor care locuiesc în Moldova”.

În cadrul aceluiași briefing de presă, socialistul Igor Dodon a punctat că a fost a fost aprobată noua componență a Consiliului Republican, a Comisiei de control a PSRM.

Igor Dodon a menționat că la ședință au fost 188 de membri de partid și a durat trei ore.