Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dorin Recean, numit de șefa…

Dorin Recean, numit de șefa statului în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență

Sursă foto: Guvernul

Fostul prim-ministru Dorin Recean, care acum două luni a declarat că „nu va continua să fie în viața publică și viața politică”, a fost numit în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Președinta Maia Sandu a semnat miercuri, 10 decembrie, decretul de numire.

Conform unui comunicat de presă emis de Președinție, emisarul special pentru dezvoltare și reziliență are misiunea de a „contribui la promovarea eforturilor interinstituționale și multisectoriale orientate spre consolidarea capacității statului de a preveni și combate amenințările de tip hibrid la adresa securității naționale”.

Mandatul prevede, totodată, promovarea imaginii R. Moldova în cadrul platformelor și organizațiilor internaționale dedicate rezilienței și securității, precum și schimbul de bune practici cu țările partenere. De asemenea, emisarul special ar urma să contribuie la mobilizarea sprijinului necesar pentru consolidarea rezilienței instituționale, economice și sociale a țării. 

„Dorin Recean a exercitat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025 și are o vastă experiență în domeniul securității și al guvernării publice, inclusiv ca ministru al Afacerilor Interne, consilier prezidențial pentru securitate și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Funcția de emisar special are rolul de a consolida activitatea instituției prezidențiale prin implicarea unor specialiști cu pregătire aprofundată în domenii de importanță strategică pentru țară, în vederea realizării priorităților stabilite de președinte”, notează instituția.

Decret Dorin Recean 468-n by Ziarul de Gardă

După ce în luna octombrie a anunțat că pleacă din funcția de premier și nu va conduce viitorul Cabinet de miniștri, Recean a renunțat și la funcția de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Atunci, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că PAS a vrut să-l înainteze din nou la funcția de premier pe Dorin Recean, însă acesta a decis să se retragă din viața politică.

„Acum 2 ani și jumătate am fost solicitat pentru o sarcină foarte clară – să duc un mandat de asigurare a securității și ordinii constituționale. Nu am intenționat să fiu sau să rămân în politică, așa că mandatul meu se încheie odată cu expirarea mandatului actualului Guvern. În același timp, țara noastră trece la o altă etapă a dezvoltării. În mandatul actualului Guvern, am reușit să facem împreună ceea ce era necesar pentru ca Republica Moldova să se așeze în rândul statelor puternice ale lumii. Iar pentru aceasta este nevoie ca următorul mandat de guvernare să fie, în primul rând, despre creșterea și dezvoltarea economică.

Eu nu voi continua să fiu în viața publică și viața politică, voi depune mandatul de deputat imediat ce votăm noul Guvern și îmi voi continua parcursul profesional pe care l-am lăsat într-o parte acum câțiva ani. Cu toate acestea, niciodată nu voi ezita niciodată să ajut echipa”, a afirmat la 13 octombrie Recean, într-o conferință alături de Grosu.

Dorin Recean a fost prim-ministru al R. Moldova din luna februarie 2023. La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Recean s-a aflat pe locul doi în lista candidaților PAS la funcția de deputat.

La încheierea mandatului, fostul premier Dorin Recean a devenit titularul unui BMW de 66 de mii de euro, fabricat în 2024. Totodată, familia Recean a transferat către rude peste 65 de mii de euro și 40 de mii de lire sterline, banii fiind virați, cu titlu gratuit, chiar în ziua depunerii declarației de avere de către Dorin Recean, pe 15 noiembrie. 

În declarația de avere și interese personale depusă de Dorin Recean la încetarea mandatului de prim-ministru, în 2025, aceasta a primit un salariu de 238 de mii de lei (aproximativ 19 800 lei lunar), la care se adaugă 92 de mii de lei pentru deplasări. Fostul premier indică, de asemenea, dobânzi de 37 de mii de lei și dividende de 1,21 milioane de lei de la compania U.S. Food Networks, deținătoarea francizei KFC în Moldova.

Cei mai mulți bani în 2025 provin din veniturile soției fostului prim-ministru – Stela Recean. Angajată în conducerea Moldova Agroindbank, aceasta a obținut un salariu anual de 5,25 milioane de lei și o primă de 13,39 milioane de lei. În total, veniturile ei declarate depășesc 18,6 milioane de lei.