Dorin Recean pleacă din politică cu o mașină nouă de 66 de mii de euro. Averea fostului premier la încheierea mandatului
La încheierea mandatului, fostul premier Dorin Recean a devenit titularul unui BMW de 66 de mii de euro, fabricat în 2024. Totodată, familia Recean a transferat către rude peste 65 de mii de euro și 40 de mii de lire sterline, banii fiind virați, cu titlu gratuit, chiar în ziua depunerii declarației de avere de către Dorin Recean, pe 15 noiembrie.
În declarația de avere și interese personale depusă de Dorin Recean la încetarea mandatului de prim-ministru, în 2025, aceasta a primit un salariu de 238 de mii de lei (aproximativ 19 800 lei lunar), la care se adaugă 92 de mii de lei pentru deplasări. Fostul premier indică, de asemenea, dobânzi de 37 de mii de lei și dividende de 1,21 milioane de lei de la compania U.S. Food Networks, deținătoarea francizei KFC în Moldova.
Cei mai mulți bani în 2025 provin din veniturile soției fostului prim-ministru – Stela Recean. Angajată în conducerea Moldova Agroindbank, aceasta a obținut un salariu anual de 5,25 milioane de lei și o primă de 13,39 milioane de lei. În total, veniturile ei declarate depășesc 18,6 milioane de lei.
La capitolul cheltuieli, familia Recean a raportat 4 tranzacții către 2 persoane fizice – Victoria Recean și Ciumac Andrei, cătrora le-a oferit „ajutor financiar” în valoare de 65 de mii de euro și 40 de mii de lire sterline. Banii au fost virați în conturile beneficiarilor pe 15 noiembrie, în ziua depunerii declarației de avere și interese personale. Totodată, familia a achitat 21,2 mii de euro pentru chiria unei locuințe în Olanda, la Stichting Spijker Hamer.
Familia Recean declară peste 20 de conturi bancare în Moldova, România și Lituania (Revolut), în lei, euro, dolari și lire sterline. Printre cele mai mari sume se numără:
- 76 096 de euro într-un cont MAIB,
- 299 716 de lei într-un alt cont MAIB,
- 14 378 de euro în contul UniCredit Bank din România.
În 2025, familia Recean a vândut un automobil cu 176 de mii de lei. În același timp, Dorin Recean a devenit titularul unui autoturism BMW, fabricat în 2024 și cumpărat în 2025 cu 66 de mii de euro.
avere.recean by Ziarul de Gardă
Dorin Recean a devenit prim-ministru al R. Moldova din luna februarie 2023. La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Recean s-a aflat pe locul doi în lista candidaților PAS la funcția de deputat. După scrutinul parlamentar, acesta a anunțat că se retrage din politică și din viața publică, renunțând la fotoliul de deputat.