Peste 50 de abateri etice în școli, examinate de MEC: cele mai multe sesizări au fost pentru cazuri de violență și bullying
Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării a examinat, în perioada 2024 – 2026, 52 de abateri în cadrul a 40 de cazuri privind încălcarea normelor de etică și integritate în instituțiile de învățământ din țară.
Potrivit raportului publicat de Consiliul de etică al MEC, cele mai multe sesizări au vizat cazuri de violență și bullying – 16, urmate de cazuri privind colectarea de bani și corupția – 14, probleme de management și conflicte – 12, precum și patru cazuri de ultragiere a cadrelor didactice, comunică Ministerul.
Municipiul Chișinău concentrează cea mai mare parte a cazurilor – 15 dosare, sau 37,5% din total.
Câte trei cazuri au fost înregistrate în raionul Fălești și UTA Găgăuzia, iar câte două în Strășeni, Orhei, Drochia, Briceni și Ungheni.
În alte raioane/localități se prezintă incidente izolate, câte un caz: Telenești, Nisporeni, Călărași, Anenii Noi, Căușeni, Ialoveni, Taraclia, Dubăsari, or. Tiraspol.

„Din totalul de 40 de cazuri ajunse în vizorul Consiliului, 30 au fost deja examinate, altele două sunt în proces de examinare, în timp ce cinci au fost suspendate, iar trei cazuri – clasate”, comunică MEC.
Pentru cele 30 de cazuri examinate, Consiliul de etică a emis, în total, 56 de măsuri/decizii, după cum urmează:
- 3 decizii privind retragerea gradului managerial/didactic;
- 5 decizii de încetare a contractelor de muncă/demisii;
- 7 sancțiuni disciplinare: mustrare aspră/mustrare/avertisment;
- 34 de notificări de atenționare;
- 7 cazuri referite pentru examinare sau/și monitorizare către Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică – măsuri de suport psihopedagogic.
În funcție de tipul instituției, cele mai multe cazuri au vizat liceele – 14 cazuri (35%) și gimnaziile – 13 cazuri (32,5%). Alte 10 cazuri, adică 25% din total, au fost înregistrate în grădinițe.
Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării, constituit în iulie 2024, este un organ consultativ și de supraveghere care examinează cazurile privind posibile abateri de la normele de etică în instituțiile de învățământ general și profesional tehnic.
Conform MEC, activitatea Consiliului se desfășoară în baza Codului de etică al cadrului didactic, document care stabilește principiile și normele de conduită profesională aplicabile tuturor persoanelor din sistemul de învățământ general și profesional tehnic, public şi privat.