Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Percheziții într-un dosar de abuz…

Percheziții într-un dosar de abuz de serviciu. Este vizată Societatea pe Acțiuni „Edilitate”

Sursa: CNA

Oamenii legii desfășoară joi, 2 octombrie, percheziții în capitală și raionul Strășeni, în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul comiterii infracțiunii de abuz de serviciu, anunță Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un comunicat. Investigațiile vizează foști factori de decizie ai Societății pe Acțiuni „Edilitate”, care, în perioada 2024–2025, ar fi pus în aplicare un plan infracțional premeditat, în complicitate cu alte persoane aflate în curs de identificare.

Potrivit comunicatului, scopul acțiunilor ilegale ar fi fost devalizarea patrimoniului întreprinderii și preluarea controlului asupra acesteia prin încheierea abuzivă a unui contract de societate civilă cu o entitate juridică administrată indirect tot de către aceștia.

Ca urmare a acestor acțiuni, active importante ale societății au fost transmise ilegal către persoana juridică respectivă, inclusiv cariera de extragere a zăcământului de calcar brut din Ghidighici, în valoare totală de peste 4,5 milioane de lei.

„Doar din exploatarea zăcământului de calcar, prejudiciul estimativ provocat SA „Edilitate”, în perioada iunie 2024 – prezent, este de aproximativ 1,6 milioane de lei”, informează CNA.

Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, în vederea stabilirii tuturor persoanelor implicate și atragerii acestora la răspundere penală. Descinderile sunt efectuate de către ofițerii CNA și procurori.

Cercetările în acest caz continuă.