Principală  —  IMPORTANTE   —   O donație de 100 de…

O donație de 100 de mii de lei din partea lui Ruslan Flocea vs. o datorie de 150 de mii de lei către Sergiu Pușcuța. Averea declarată de un ex-premier, acum lider de partid

Colaj ZdG

O donație de 100 de mii de lei din partea lui Ruslan Flocea, nume similar cu cel al unui fost șef al Centrului Național Anticorupție (CNA), și una în valoare de 30 de mii de lei din partea lui Ion Iaconi, nume similar cu cel al soțului fostei șefe a Cancelariei de Stat, Liliana Iaconi, dar și o datorie de 150 de mii de lei către Sergiu Pușcuța, nume similar cu al unui ex-ministru al Finanțelor și ex-șef al Serviciului Fiscal de Stat. Acestea sunt câteva dintre veniturile și datoriile pe care le indică ex-premierul Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), în declarația de avere și interese personale pentru anul 2023, pe care a depus-o la 30 aprilie, data limită. 

La scurt timp de la aprobarea proiectului de modificare a Legii privind declararea averii și a intereselor personale, care prevede că președinții, vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice sunt obligați să depună declarații anuale, mai mulți lideri de partide și-au declarat averea.

Venituri salariale anuale modeste

Ex-premierul Ion Chicu, actualmente liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, și-a depus declarația de avere și interese personale la 30 aprilie, chiar în ultima zi de depuneri. Acesta declară că, în 2023, a ridicat de la partid un salariu anual de 36 de mii de lei, iar de la Cahulpan SA un salariu anual de 42 de mii de lei. Un venit cumulat din salarii în valoare totală de circa 155 de mii a ridicat, în 2023, și soția lui Chicu.

Donații de 130 de mii de lei

Președintele PDCM indică și o donație de 100 de mii de lei din partea lui Ruslan Flocea, nume similar cu cel al unui fost șef al CNA și una – în valoare de 30 de mii de lei din partea lui Ion Iaconi, numele similar cu cel al soțului fostei șefe a Cancelariei de Stat, Liliana Iaconi.

Tot în 2023, Chicu a obținut circa 1,3 mii de lei dobândă.

A vândut o mașină, dar a cumpărat alta

Familia Chicu, în 2023, a obținut și un venit de peste 415 mii de lei din urma vânzării unui automobil de marca Nissan Qashqai, fabricat în 2021. În schimb, familia Chicu a achiziționat un Audi Q2L ETRON, fabricat în 2020, pentru care a achitat mai puțin, adică 410 mii de lei.

Datorii de sute de mii de lei

În declarația pentru anul 2023, Chicu indică și două datorii. Una, din 2020, la Moldindconbank, în valoare de 690 de lei, pe care urmează s-o întoarcă până în anul 2040. Alta însă, în valoare de 150 de mii de lei, către Sergiu Pușcuța, nume similar cu cel al unui ex-ministr al Finanțelor, pe care urmează s-o restituie până în 2026.

Ion Chicu nu ne-a răspuns la apeluri pentru a ne spune dacă este o coincidență de nume în cazul celor trei sau a primit totuși donații de la fostul șef CNA și de la soțul fostei șefe a Cancelariei de Stat, Liliana Iaconi, dar și dacă fostul ministru al Finanțelor este cel care i-a dat în împrumut 150 de mii de lei.

Chicu_declarație by Ziarul de Gardă