Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Nicușor Dan propune un referendum…

Nicușor Dan propune un referendum corpului magistraților: „Dacă vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgență”

Sursa: g4media.ro

Presedintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va iniţia în luna ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: „CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar”? Declarația a fost făcută duminică, în cadrul unei conferințe de presă, în care a vorbit despre „problemele din justiție”, ca urmare a sesizărilor magistraților pe care le-a primit la Palatul Cotroceni, transmite Știrile ProTV.ro.

„Și dacă magistrații vor spune că DA, CSM acționează în interes public vom continua discuțiile. Dar dacă magistrații vor spune că Consiliul Superior nu reprezintă interesul public, ci al breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a spus președintele României.

De asemenea, Nicuşor Dan a afirmat că, după ce a primit sesizări din partea a sute de magistraţi, a constat faptul că aceştia reclamă existenţa unei categorii de magistraţi, membri ai CSM, şefi de instanţe, „care nu acţionează în interes public, ci în interesul unui grup pe care îl constituie” şi că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acţiunea, de multe ori discreţionară, a acestor judecători.

„Inclusiv promovările la ICCJ s-au făcut pe criterii de obedienţă faţă de acest grup care conduce sistemul de justiţie şi nu pe criterii de profesionalism”, a sintetizat preşedintele conţinutul sesizărilor primite.

Puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la Cotroceni

Nicușor Dan a mai spus că au fost extrem de puţini magistraţi care și-au exprimat intenţia să vină la Cotroceni, după ce aproape o mie au semnat scrisoarea.

El a arătat că s-a ajuns inclusiv la propuneri „nepotrivite”, ca reprezentanții Administrașiei Prezidențiale să se întâlnească cu aceștia în benzinării, de teamă să nu fie văzuți public.

Şeful statului a anunţat că luni va avea loc o discuţie cu cei care îşi asumă în mod public sesizările despre problemele din justiție, iar discuţiile confidenţiale vor fi reprogramate.

Au fost extrem de puţini magistraţi care au exprimat intenţia să vină la discuţii faţă de cele o mie de persoane care au semnat scrisoarea. Sunt cam 20 de magistraţi în nume individual şi cam 20 de magistraţi în numele unor asociaţii de magistraţi. Şi s-au întâmplat fel de fel de lucruri în aceste zile pe care colegii mei care au fost în contact cu aceşti magistraţi le-au perceput. În primul rând că, în mod neobişnuit, în anumite instituţii s-au organizat şedinţe luni 24 decembrie. Au existat mesaje de influenţare, intimidare. Apoi, multă lume din cei care au solicitat să ne întâlnim, dar nu în 22 decembrie, tocmai pentru că există o teamă de participare la astfel de întâlnire să aibă repercusiuni”, a spus preşedintele Nicușor Dan.

„Totuşi e o chestiune foarte serioasă, nu vorbim de reţele de trafic de persoane sau cine ştiu eu ce, vorbim de a treia putere în statul ăsta. Prin urmare, am decis că mâine, la ora 10.00, vom face o discuţie publică cu cei care doresc, aşa spunem, public, să transmită un mesaj. Iar toate discuţiile private în regim de confidenţialitate vor fi reprogramate. Tot cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu noi o vor avea, dar nu mâine”, a spus preşedintele.

Şeful statului a mai spus că toţi cei care solicită o întâlnire în regim de confidenţialitate cu ei o vor avea.

„Dacă mâine se vor face orice fel de acuze care să vizeze pe cineva din sistem, o să există o altă întâlnire, de asemenea publică, în care persoanele vizate să poată să-şi exprime opinia, apărarea faţă de acuzele care sunt aduse şi, de asemenea”, a arătat el.

Scandalul din justiție. Președintele României a primit de la magistrați sute de materiale

Șeful statului a anunțat încă de sâmbătă că a primit de la magistrați „sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție” și că duminică, 21 decembrie, va prezenta o sinteză a documentelor primite, „fără a dezvǎlui identitatea expeditorilor”.

În urmă cu câteva zile, președintele Nicușor Dan a spus că a văzut cap-coadă documentarul Recorder şi că „cel mai simplu este să ne revoltăm, încă o dată, şi să aruncăm vina generic, dar mai greu este să rezolvăm problemele din justiţie”.

Astfel, președintele a arătat că a început să lucreze la un raport cu date despre problemele din sistemul de justiţie şi îi invită pe toţi magistraţii să îi scrie direct despre problemele pe care le întâmpină, subliniind că trebuie şi o asumare în interiorul profesiei.