Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maria Acbaș spune de ce…

Maria Acbaș spune de ce a renunțat la mandatul de deputată în ziua în care era acuzată că firma sa a primit bani de la Șor: „E o mare responsabilitate față de oamenii care lucrează alături de mine”

Sursa: moldova.unwomen.org

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Maria Acbaș a decis să renunțe la mandatul de deputat și a „ales să-și continue activitatea pe care o avea înainte”, a anunțat miercuri, 13 noiembrie, președintele PAS. Ulterior, Acbaș a venit cu un mesaj video în care explică decizia luată. Decizia de a renunța la mandat a venit în ziua în care i s-au adus acuzații publice că firma sa ar fi primit circa 20 de mii de euro de la persoane afiliate condamnatului Ilan Șor.

„Dragii mei cetățeni, moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni, toți care m-ați susținut în această muncă dificilă de a candida ca deputat și cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru am devenit deputată. Astăzi e ziua când eu trebuie să iau o decizie, adică să elimin conflictul de interese. Fie rămân deputată, fie rămân în afaceri.

Știți, e o mare responsabilitate față de oamenii care lucrează alături de mine. E o afaceri mare în care am investit multă muncă și energie, de aceea oricât de greu nu mi-ar fi să iau această decizie, eu aleg afacerea. Susțin aceeași cale și idealuri pe care le-am proclamat și în care cred alături de această echipă, care va duce țara exact acolo unde noi ne dorim demult. Așadar, vă mulțumesc din suflet, sper că mă veți înțelege și vă asigur că dacă vreodată cineva va avea nevoie de ajutorul meu, cu plăcere o voi face”, a declarat Acbaș.

Firma unei deputate PAS a primit bani de la Șor? Cum explică Maria Acbaș cei aproape 20 de mii de euro veniți pe contul firmei sale, dar blocați de SIS. „Am depus mărturii la CNA”

Această decizie vine după ce miercuri, 12 noiembrie, Ziarul de Gardă a scris că firma administrată de Maria Acbaș, originară din autonomia găgăuză, a primit, prin persoane interpuse, circa 20 de mii de euro care ar fi provenit de la condamnatul Ilan Șor.

Subiectul a ajuns în atenția publică după ce a fost adus în spațiul public de mai multe canale de telegram și site-uri media, iar ulterior și deputatul Vasile Costiuc a publicat un video în care a acuzat-o pe deputata PAS că ar fi primit bani de la Ilan Șor. 

Contactată de ZdG, Maria Acbaș a declarat că „de acești bani nici nu ne-am atins” și că a depus anterior mărturii la Centrul Național Anticorupție la acest subiect.

Totuși, în mesajul video aceasta a declarat că „nu a existat nicio dorință de a ne asocia cu persoane de origine dubioasă”.

„Există un moment neplăcut, pentru că pe rețelele de socializare au apărut acuzații false nefondate că am primit o sumă de bani de la Șor sau de la oameni care au legătură cu el. Vreau să vă asigur, să declar, să explic că noi nu am primit niciun leu. Noi nu ne-am folosit de niciun bani din acești bani criminali, pentru că toate contactele pe această temă le-am făcut doar prin instituții de stat, adică prin Comitetul executiv al Găgăuziei și oficiali care au colectat informații despre secetă și stocurile de cereale. Adică, nu a existat nicio dorință de a ne asocia cu persoane de origine dubioasă.

Noi suntem curați, noi nu ne-am atins de acești bani, este doar o insinuare a unui deputat din opoziție. Dacă deputatul e interesat de detalii acestei situații, eu îi voi arată documente care arată că nu ne-am atins de acești bani. Cum au intrat în contul nostru fără știrea noastră așa și au ieșit. Vreau încă odată să subliniez încă odată că poziția mea rămâne neschimbată, fidelă integrării europene, căii corecte a țării noastre, pentru că PAS a demonstrat că va duce țara în direcția în care toți ne dorim să ne dezvoltăm, să se dezvolte copiii noștri, țara noastră și Găgăuzia noastră”, a adăugat fosta deputată.

Alături de Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel, au decis să renunțe la mandatul de deputat.