În 2025, agenții economici din regiunea transnistreană au desfășurat activități de comerț exterior preponderent cu statele membre UE
În anul 2025, totalul importurilor din UE în regiunea transnistreană a R. Moldova a constituit 48%, iar exporturile către piața UE au reprezentat 71% din totalul activităților comerciale. Potrivit datelor oferite de Biroul politici de reintegrare, agenții economici au continuat să desfășoare activități de comerț exterior preponderent cu statele membre ale Uniunii Europene (UE).
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Vamal, principalele destinații ale exporturilor către Uniunea Europeană au fost România, Polonia și Italia.
Pe parcursul anului precedent, autoritățile naționale competente au eliberat 3894 de certificate de origine a mărfurilor pentru agenții economici din regiunea transnistreană, dintre care 2099 au confirmat originea preferențială a mărfurilor în comerțul cu statele membre ale UE. Aceste date reflectă consolidarea relațiilor comerciale cu piețele europene și aprofundarea racordării economice la regulile pieței unice.

„Este necesar de subliniat faptul că, în ultimii patru ani, derularea tranzacțiilor comerciale externe prin punctele de control monitorizate de Serviciul Vamal al R. Moldova și utilizarea actelor permisive de model național au avut un impact semnificativ asupra procesului de reintegrare economică a regiunii. Adaptarea lanțurilor logistice a favorizat o reorientare accentuată a comerțului din regiunea transnistreană către Uniunea Europeană, contribuind totodată la consolidarea conexiunilor economice dintre cele două maluri ale Nistrului și la aplicarea uniformă a standardelor și procedurilor comerciale pe întreg teritoriul R. Moldova”, potrivit comunicatului Biroului politici de reintegrare.
Evoluțiile recente confirmă orientarea durabilă a regiunii transnistrene către piața Uniunii Europene, consolidând interacțiunea economică dintre cele două maluri ale Nistrului și contribuind la procesul de reintegrare economică a R. Moldova în spațiul european.