Experimentul lui Slava Sambriș: cum o glumă între prieteni s-a transformat într-o lecție despre credulitate și vulnerabilitatea presei

O simplă scenă regizată la o aniversare – o „cerere în căsătorie” improvizată și difuzată live pe rețele sociale – s-a transformat, în câteva ore, într-o știre de tabloid preluată de portaluri din R. Moldova și România, stârnind sute de reacții online. 

Regizorul Slava Sambriș a folosit această situație pentru a transforma o glumă într-un experiment social-artistic menit să arate cât de ușor se răspândește o informație neverificată atunci când stârnește emoții puternice. Reacțiile publicului, dar și ale mass-mediei scot în evidență un fenomen mai larg: vulnerabilitatea mass-mediei la senzațional, precum și tendința oamenilor de a crede și a distribui informații doar pentru că par credibile sau sunt validate de alții. 

„Din punctul meu de vedere, jurnalismul ar trebui să aibă câteva reguli de bază: verificarea informațiilor din mai multe surse, separarea faptelor de opinii sau speculații, protejarea publicului de dezinformare, zvonuri sau manipulări”, a subliniat Sambriș pentru Ziarul de Gardă.

De la o farsă între prieteni la o știre de tabloid

Totul a început de la aniversarea actriței Alina Stoianov, când regizorul Slava Sambriș i-a oferit, în glumă, un inel, mimând o cerere în căsătorie. Evenimentul a fost transmis pe rețelele sociale, iar în câteva ore imaginile au fost preluate de portaluri media, transformând un joc actoricesc într-o știre „reală”.

În scurt timp, actorul și influencerul Emilian Crețu a intrat în „scenă”, amplificând viralizarea. Povestea a ajuns inclusiv pe portaluri din România, fiind tratată ca un scandal autentic. „O simplă glumă între prieteni se transformase brusc într-o știre publică. Am înțeles că nu mai este doar un joc, ci o ocazie perfectă de a face un experiment social-artistic”, a scris ulterior Sambriș pe Facebook.

Emoția bate verificarea

Experimentul a demonstrat viteza cu care o narațiune falsă se poate răspândi în spațiul online. Reacțiile au fost instantanee: comentarii, distribuiri, judecăți, indignare sau amuzament. „Internetul nu are nevoie de dovezi, ci doar de emoții. Se înghite fără apă, fără întrebări, fără discernământ. Ce am învățat din toată povestea asta? Că propaganda nu are nevoie de arme sofisticate. E suficientă o emoție, o imagine, un «vai de mine, dar chiar a cerut-o?». Restul se întâmplă de la sine: oamenii devin complici, iar presa avidă după clickuri, cea care nu se obosește să verifice faptele, devine regizor secund, dar adevărul… adevărul stă singur la colț, neinvitat la nuntă”, a subliniat regizorul.

Psihologul Ștefan Popov explică acest fenomen prin mecanisme cognitive automate: „Este de așteptat ca oamenii să fie creduli în vremurile actuale. Suntem zilnic expuși la o mulțime de informații. Verificarea faptelor presupune un efort cognitiv mare, pentru care nu avem timp și energie. De aceea, recurgem la euristici și biasuri cognitive – scurtături prin care ajungem rapid la o concluzie. Ele nu sunt defecte ale gândirii, ci mecanisme evolutive. Problema apare atunci când aplicăm aceste scurtături în contexte sociale complexe, iar noi ajungem să credem și să distribuim informații doar pentru că par plauzibile sau pentru că alții le validează”, spune psihologul.

De ce credem ce distribuie „toată lumea”

Unul dintre factorii cheie este efectul de turmă. „Primul mecanism este ceea ce se numește truth-default bias: oamenii pornesc de la premisa că informațiile sunt adevărate, pentru că asta e mai economic energetic. Al doilea este biasul de conformitate: verificăm adevărul prin reacția altora. Dacă sute de persoane comentează și distribuie, apare impresia că «sigur cineva a verificat înainte». În realitate, fiecare se bazează pe ceilalți, ceea ce creează o buclă de validare falsă”, subliniază Popov.

Emoțiile joacă un rol esențial. „O știre încărcată emoțional – scandal, trădare, cerere în căsătorie – activează amigdala și reduce gândirea critică. Într-un trib străvechi, dacă toți fugeau într-o direcție, nu stăteai să verifici dacă pericolul era real, ci fugeai și tu. Astăzi, același mecanism se activează online: dacă mulțimea virtuală reacționează, mintea o validează implicit”, adaugă psihologul.

De ce adevărul pare mai fals decât minciuna

În experimentul lui Sambriș, chiar și atunci când actorii au dezvăluit că totul a fost o glumă, unii au refuzat să creadă. Popov explică acest paradox prin belief perseverance – tendința de a menține o credință chiar și după ce a fost infirmată. „Creierul nu a fost proiectat să caute adevărul, ci să mențină stabilitatea convingerilor. O realitate care contrazice ceea ce am asimilat provoacă disonanță cognitivă și frustrare. De aceea, adevărul spus pe față pare mai puțin credibil decât o poveste spectaculoasă deja crezută.”

Consecințele efectului de turmă

La nivel individual, acest comportament erodează încrederea în propriile judecăți și poate genera cinism sau neîncredere generalizată. La nivel societal, spune Popov, rezultatul este „o cultură a superficialității informaționale, în care emoția și consensul aparent prevalează asupra adevărului și analizei critice”. Aceasta duce la polarizare, fragmentarea comunităților și la răspândirea accelerată a știrilor false.

Presa, prinsă în experiment

Dacă psihologul vede experimentul ca o oglindă a vulnerabilităților cognitive colective, Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente, privește situația din alt unghi: „Asta e una dintre cele mai mari probleme ale reacției lui Sambriș – faptul că a pus toată presa în aceeași oală. Noi avem presă de calitate și presă de cancan. El a inventat această poveste, a făcut live din asta, iar lumea a văzut. Ce pretenție poți avea, să fii contactat și întrebat dacă e adevărat ce ai arătat chiar tu pe live?”, se întreabă expertul.

Macovei subliniază că presa de calitate a ignorat subiectul, tocmai pentru că nu avea relevanță publică. „Ceea ce a demonstrat Sambriș este că presa de cancan este de proastă calitate. Noi știam asta. Nu trebuia să faci ditamai caz din povestea asta. Standardele sunt pentru presa de calitate și doar cei care sunt de calitate le respectă. Ne-a demonstrat Sambriș că presa de cancan nu e de calitate. Mulțumim tare mult! Noi știam asta.”

Poziția lui Slava Sambriș

Contactat de Ziarul de Gardă, regizorul a precizat că experimentul a fost mai puțin o critică directă și mai mult un exercițiu artistic și social:

„Nu sunt jurnalist și nu mă pricep la asta, dar nu cred că este deloc ok ca presa să transforme direct stories-urile de pe Instagram, Facebook, TikTok etc., în știri, fără o minimă verificare. Nu am vrut să supăr pe nimeni. Am profitat de o situație care era prielnică lucrului meu, dar și pentru curiozitatea mea despre cum se fac unele «știri» și cu câtă repeziciune uluitoare tinde lumea să creadă.

Din punctul meu de vedere, jurnalismul ar trebui să aibă câteva reguli de bază: verificarea informațiilor din mai multe surse, separarea faptelor de opinii sau speculații, protejarea publicului de dezinformare, zvonuri sau manipulări. Dacă un jurnalist ia o postare din social media și o publică drept «știre» fără verificare, mi se pare că riscă să dezinformeze publicul, să distrugă credibilitatea instituției media și să creeze prejudicii oamenilor implicați.

Cel mult, o redacție poate cita o astfel de postare doar ca punct de plecare – «X a publicat pe Instagram…», dar are datoria să verifice dacă ceea ce afirmă e real. Împreună cu actorii am transformat felul în care presa (nu toată, desigur) preia stories din social media și le face «știri» într-un experiment artistic-social. Am privit fenomenul ca un observator participativ, l-am pus în «scenă» ca pe un cadru performativ și l-am prezentat publicului pentru a dezvălui ce se ascunde în spatele aparentei «știri». În teatru, tocmai astfel de experimente legitimează demersul artistic și îi dau forță. A fost un exercițiu, un experiment care face parte dintr-un proces de documentare pentru un viitor spectacol pe care țin să-l fac”, a precizat Slava Sambriș.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.