Dorin Chirtoagă, sesizare către Maia Sandu, CSP și CSM: „Cer încetarea persecuției mele, încetarea dosarelor fabricate la comandă de Vlad Plahotniuc”
Fostul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a transmis marți, 9 decembrie, o sesizare în adresa președintei Maia Sandu, a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) si Consilului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la „abuzurile comise de procurorii Dumitru Robu, Victoria Furtuna și alții, precum și cu privire la cele ale completului de judecată de la Curtea de Apel Chișinau”, la 10 ani de la deschiderea celor „doua dosare penale fabricate la comanda”.
„Sunt 10 ani de când Procuratura a deschis trei dosare penale, rămânând apoi cu două dintre ele, și toate cu «dedicație» din partea oligarhului și mafiotului V. Plahotniuc, ca răzbunare pentru faptul că, în calitate de primar general al municipiului Chișinău, am apărat interesele orașului și nu am acceptat promovarea intereselor sale ilegale: deposedarea abuzivă și ilegală a Chișinăului de două insule în parcul «La Izvor», încercarea de a realiza construcții ilegale cu 10–16 etaje în Grădina Publică «Ștefan cel Mare», în locul «Casei Știința», sau pe bd. Mircea cel Bătrân, încercarea de a obține un teren de circa 1,5 ha din fața hotelului «Național» etc. Toate aceste solicitări ilegale au fost respinse. Totuși, o parte din acele ilegalități mafia a reușit, totuși, să le obțină, după lipsirea ilegală a mea de mandat, prin diverși interimari, prin Consiliul Municipal Chișinău (CMC) și actuala administrație a Chișinăului, tot a lor, de buzunar”
Potrivit sesizare trimise de Chirtoacă în anii 2015-2017, dosarele penale i-au fost deschise ”la comanda mafiotului Vladimir Plahotniuc”.
„În ceea ce privește primul dosar, în data de 25 mai 2017, am fost reținut și arestat ilegal. Reținerea a fost efectuată de procurorul Dumitru Robu. Timp de jumătate de an am fost ținut în arest la domiciliu, apoi sub control judiciar încă 1 an, și lipsit astfel, în mod ilegal, de libertate, de dreptul la muncă, de dreptul de proprietate și de alte drepturi.
În iulie 2017 am fost ilegal suspendat din funcția de primar și lipsit de mandatul de primar al Chișinăului, ales pentru a 3-a oară. Demersul de suspendare din funcție a fost pregătit de procurorul Dumitru Robu, dar semnat, prezentat și susținut în instanța de judecată de procurora Victoria Furtună. Astfel, proiectele de dezvoltare ale Chișinăului și prioritățile reale au fost abandonate, fiind înlocuite cu lucrări de suprafață și de amenajare la preț dublu sau chiar de patru ori mai mare, unele la standarde sovietice, cu credite extrem de scumpe etc. Mafia lui Plahotniuc a acaparat Primăria Chișinău în 2017, completându-și rândurile, până astăzi, cu diverse personaje, așa cum am spus mai sus.”
Chirtoagă susține că după plecarea lui Plahotniuc din R. Moldova, „în 2019 – 2020, dosarele politice din au fost încetate, prin retragerea acuzațiilor de către Procuratură”.
„Nu și dosarele mele. Invers, procurorul de caz, Dumitru Robu, a fost promovat și, de două ori, numit procuror general interimar, prima dată de Igor Dodon și alianța ACUM–PSRM, iar a doua oară de guvernarea PAS, prin ministrul Sergiu Litvinenco, care l-a susținut la concursul organizat de CSP, urmând numirea în funcție prin decretul Dvs. prezidențial. Prin „coincidență”, la același concurs a participat și procurora Victoria Furtună, cel mai probabil pentru a mima concurența.”
Totodată, aceasta menționează că odată cu numirea în funcția de procuroare-șefă al Procuraturii Anticorupție a Veronicăi Dragalin, a cerut de 5 ori audiență, dar cererile au rămas fără răspuns.
De asemenea, în octombrie 2022, când Dumitru Robu deșinea funcșia de procuror-general interimar, „acesta a făcut presiuni asupra instanței pentru a obține o sentință de condamnare a lui Chirtoacă”.
„El încerca să impună judecătorului agenda desfășurării ședințelor, anunța presa cu privire la când și cum urma să aibă loc pronunțarea sentinței de către judecător. Judecătorul s-a opus acestor presiuni, iar mandatul de procuror general interimar al lui Robu a expirat.”
Pe 22 decembrie 2022, judecatorul Alexandru Negru a pronunțat în prima instanță sentința de achitare în dosarul parcărilor cu plată. Potrivit lui Chirtoacă, sentința de achitare integrală și motivata a fost emisă pe 16 ianuarie 2023, astfel, atât sentinta, cât și încheierea prin care s-a constatat fabricarea dosarului au intrat în vigoare pe 1 februarie 2023.
„Cu toate acestea, au trecut aproape trei ani de atunci, iar dosarul se găsește, în mod ilegal, în procedură de apel la Curtea de Apel Chișinău. Singurii care au interes în continuarea acestui abuz și a acestei fărădelegi sunt procurorii Dumitru Robu și Victoria Furtună. Având în vedere că Dumitru Robu este în sistem, el putea și poate încă să facă presiuni pentru ca acest dosar să continue în mod ilegal. (…) Procuratura însa, nu a așteptat pronunțarea sentinței integrale pe 16 ianuarie 2023 și a depus un apel prematur, nemotivat, pe 30 decembrie 2022.”
Fostul primar susține că pe 1 februarie 2023, sentința de achitare a rămas definitivă și a intrat în vigoare, la fel și încheierea prin care s-a stabilit fabricarea dosarului. Astfel, procesul urma a fi încetat.
„Timp de aproape 3 ani, am manifestat bună-credință și am ridicat această problemă la Curtea de Apel Chișinău, așteptând o examinare obiectivă și o soluție legală. Instanța, inițial, nu a desfășurat ședințe din motive de pandemie, lipsă de procurori, judecători, vetting etc. Apoi, după ce am început să depunem cereri scrise pe acest subiect, în septembrie 2024 s-a stabilit o primă ședință preliminară.
Ședința preliminară, așa și nu s-a desfășurat, ci doar a fost simulată. În loc să pună în discuție admisibilitatea apelului Procuraturii și să constate imposibilitatea desfășurării procesului, instanța, invers, a admis un demers al procurorilor care ține de fondul cauzei.
Cererile noastre sunt ignorate. Le-am depus, în scris, în septembrie și decembrie 2024, precum și în februarie și mai 2025, dar instanța nu ne-a permis niciodată să le susținem verbal, în timpul procesului, în sala de judecată.”
Totodată, Chistoacă menționează că, în februarie 2025, numărul procurorilor din dosar a fost triplat. „Din luna februarie 2025, nu mai este un procuror pe dosar, cum a fost din 2017 încoace, ci vin trei procurori la proces, delegați de Procuratura Generală.”
„Tot timpul, judecătorii au refuzat să se pronunțe asupra cererilor noastre, limitându-ne intervențiile la 5 minute, iar în ședința din 21 mai 2025 nici nu ne-au permis să ne expunem. Judecătorii pur și simplu ne-au închis gura și, fixând un nou termen, au plecat din sala de judecată, în timp ce noi ne revoltam. Această ședință a durat, ea însăși, doar 5 minute. Singurii care au interes ca legea să nu fie aplicată sunt procurorii Dumitru Robu și Victoria Furtună, întrucât încheierea cu privire la fabricarea dosarului îi vizează, în primul rând, anume pe ei.”
Totodată, fostul edil a scris că cel de-al doilea dosar, deschis pe 27 martie 2015, este încă la faza de urmărire penală.
„De 10 ani este la faza de urmărire penală! Este legal, este credibil acest lucru? Dosarul a fost instrumentat, la început, de procuroarea Victoria Furtună, la fel în colaborare cu Dumitru Robu. Procuroarea de caz de atunci, Victoria Furtună, pretinde a fi astăzi politician, dar, de fapt, este reprezentanta dovedită a grupării criminale Șor – Plahotniuc, care a primit finanțare ilegală din Rusia în campania electorală și nu numai, fapt pentru care a fost eliminată din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din acest an.”
Astfel, în sesizare acesta a cerut Maiei Sandu, CSP și CSM:
„1. Încetarea persecuției mele, încetarea dosarelor fabricate.
2. Eliminarea din sistem a procurorului toxic, Dumitru Robu.
3. Tragerea la răspundere a procurorilor Dumitru Robu, Victoria Furtună și altor procurori și ofițeri de urmărire penală responsabili de fabricarea dosarelor împotriva mea, dar și de toată situația descrisă mai sus.”
Dorin Chirtoacă a fost reținut în dosarul parcărilor cu plată pe 25 mai 2017. A doua zi, acestuia i-a fost aplicat un mandat de arest la domiciliu, care ulterior a fost prelungit în mai multe rânduri. Pe 28 iulie 2017, la câteva zile după ce dosarul a fost trimis în judecată, instanța a dispus suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția din funcția de primar. Ulterior, la 8 august 2017, Curtea de Apel a admis parțial recursul avocaților lui Dorin Chirtoacă, privind suspendarea acestuia din funcția de primar general al municipiului Chișinău și a trimis dosarul la Curtea Constituțională, unde magistrații trebuie să se expună în privința constituționalității articolului în baza căruia edilul a fost suspendat din funcție.
Fostului edil al capitalei Dorin Chirtoacă este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Potrivit portalului de instanțe consultat de ZdG, ultima ședință a avut loc pe 18 noiembrie, iar pe 26 ianuarie 2026 este planificată alta în același dosar.