Doi concubini, trimiși în judecată pentru că au intrat în apartamentul unei femei și au omorât-o cu cruzime pentru a-i sustrage bunurile
Un bărbat și o femeie de 42 de ani au fost trimiți în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor, a informat luni, 27 iulie, Procuratura Generală (PG).
Potrivit PG, pe 1 mai 2026, cei doi, care se cunoșteau de câteva săptămâni și locuiau împreună în concubinaj, au pătruns în apartamentul unei femei de 67 de ani din sectorul Rîșcani, cu scopul de a o omorî și de a-i sustrage bunurile.
„Aceștia i-au aplicat mai multe lovituri, după care au strangulat-o cu un cablu. Din apartament au sustras mai multe bunuri, printre care o geantă, o valiză, mai multe blănuri, geci, alte articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 30 000 de lei”, a precizat PG.
Inculpata o cunoștea anterior pe femeia omorâtă, acestea fiind vecine în perioada în care inculpata închiria un apartament în blocul în care locuia și victima.
Totodată, aceasta cunoștea faptul că femeia locuia singură și avea bani în apartament. Astfel, împreună cu concubinul său, cei doi au decis să o deposedeze de banii și bunurile pe care le vor găsi în locuință.
Bărbatul și-a recunoscut integral vina, în timp ce femeia și-a recunoscut-o parțial.
Potrivit prevederilor Codului penal, fapta incriminată inculpaților se sancționează cu până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.