Depozit de droguri pentru un magazin online specializat în vânzarea drogurilor prin Telegram: două persoane reținute pentru 72 de ore
Două persoane originare din Ucraina au fost reținute pentru 72 de ore, fiind suspectate că ar fi membri ai unui grup criminal organizat, implicați în păstrarea și comercializarea drogurilor.
Oamenii legii scriu că persoanele aveau rolul de depozitari pentru un magazin online specializat în vânzarea drogurilor prin aplicația Telegram. Aceștia se ocupau de stocarea, ambalarea și distribuirea substanțelor narcotice către consumatori, scrie Poliția.
Potrivit comunicatului poliției, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliul unui tânăr de 23 de ani și o femeie de 40 de ani, unde au fost ridicate: PVP, cocaină, amfetamină, mefedronă și cannabis, precum și peste 5.000 de pachețele zip-lock, cântare electronice, dispozitive pentru consum și sume de bani în valută străină (echivalentul a circa 145 mii de lei).
Potrivit comunicatului poliției, valoarea substanțelor depistate de oamenii legii este estimată la peste 200 de mii de lei. Oamenii legii au precizat că persoanele riscă închisoare de până la 15 ani și că investigațiile vor continua.