Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De ce este important ca…

De ce este important ca Diaspora să participe la alegerile parlamentare din 28 septembrie?

La alegerile prezidențiale din 2024, la cele 231 de secții de votare constituite peste hotare, inclusiv cele trei pentru votul prin corespondență, și-au exercitat dreptul constituțional de vot peste 328 de mii de alegători, reprezentând cel mai mare număr de votanți de la organizarea secțiilor de votare peste hotare. Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, la jumătatea lunii august sunt înregistrate prealabil aproape 15 mii de persoane care vor vota în afara țării, iar aproape 2000 de cetățeni au optat pentru votul prin corespondență. Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, înregistrarea s-a închis pe 14 august 2025 la ora 23:59:59 (ora Moldovei).

ZdG a discutat cu cetățeni ai R. Moldova din diasporă despre importanța participării lor la alegerile din R. Moldova.

Sursa: Facebook

Anastasia Parvan, Elveția

Participarea diasporei la vot este crucială, deoarece noi, ca lideri ai comunităților din afară, avem datoria de a ne face auzită vocea în procesul democratic al R. Moldova. Nu avem nevoie de experiențe noi de conducere, ci de stabilitate și continuitate în dezvoltarea țării noastre. Implicarea noastră în alegeri nu este doar o responsabilitate civică, ci și o oportunitate de a susține un viitor bazat pe principii solide și pe valori durabile. Fiecare vot reprezintă un pas spre consolidarea democrației și o dovadă că ne pasă de viitorul Moldovei. Ca parte a comisiei electorale, pot confirma că am observat, în cei opt ani în care am votat în străinătate, că nu a existat nicio aducere coordonată sau nereguli la alegeri. Buna conduită a alegătorului în străinătate este un principiu fundamental, iar alegerile sunt organizate cu transparență și corectitudine. Ca țară, suntem una dintre cele mai supuse falsurilor, ducem o luptă continuă, însă noi, moldovenii, trebuie să rămânem uniți și să ne afirmăm dreptul de a vota, garantând astfel stabilitatea și progresul pentru R. Moldova.

Sursa: Facebook

Ion Ciobanu, Franța

În primu rând, este important ca diaspora să iasă la vot pentru că trebuie să-și exercite dreptul constituțional, dar și datoria de cetățeni. În al doilea rând, e important să ieșim la vot pentru că votul cetățenilor din diasporă poate fi decisiv, poate înclina balanța, așa cum s-a întâmplat deseori în situații critice. Ca cetățean al statului, mă interesează soarta acestei țări – pentru mine, pentru părinții mei, pentru rudele mele, pentru copiii mei – mă interesează viitorul acestui colț de pământ. Acum e adevărat că și în diasporă sunt cetățeni care, departe de casă, par rupți de realitățile sociale și politice care se desfășoară în țară. Consider că alegerile care au loc în afara țării se desfășoară corect și democratic, neinfluențate de forțe politice sau interese externe. Cetățenii din diasporă vin la vot din propria voință, din convingere, și chiar dacă se întâmplă să vină în grup, vin din mobilizare civică și nu mânați de partizanat ori scopuri meschine.

Sursa: Facebook

Victoria Căpătici, Marea Britanie

Sunt alegeri decisive, în care urmează să consolidăm parcursul european, care tot cu implicarea masivă a diasporei a fost votat anul trecut. Politicienii corupți au întârziat cu ani de zile dezvoltarea R. Moldova, iar noi nu putem admite ca ei iarăși să ne fure din timp și să forțeze și mai multă lume să plece. Alegerile sunt ocazia noastră de a sancționa politicienii proști sau de a-i susține pe cei integri și competenți. Dreptul la vot este garantat prin lege tuturor cetățenilor R. Moldova, iar cei pe care îi alegem – Președintele, Parlamentul – au atribuții inclusiv legate de diasporă. Tocmai de aceea, alegerile din Moldova ne vizează direct. Diaspora se implică pentru că ținem la țara de unde ne tragem, în care ne-au rămas familiile și unde mulți dintre noi speră să poată reveni, pentru că investim bani și cunoștințe, ne susținem localitățile de baștină și ne pasă de viitorul lor. Am experiență de participare atât în calitate de simplu alegător, cât și în calitate de membru al biroului electoral, de aceea pot spune cu certitudine că alegerile în afara țării au loc cu respectarea tuturor rigorilor. Absolut toți membrii de birouri au trecut instruirile necesare, observatorii au putut dintotdeauna monitoriza procesul de votare fără probleme, iar în ultimii ani am avut parte de o infrastructură electorală bine pusă la punct, care ne-a permis să fim și mai activi la vot. 

Sursa: Facebook

Gheorghe Călărășeanu, Italia

În R. Moldova petrec cel puțin două luni pe an, mai cu seamă în ultimii ani. Am plecat în perioada guvernării comuniste, atunci când în R. Moldova veniturile erau sub orice limită de existență. În felul ăsta am putut să-mi ajut familia, să-mi ajut țara, pentru că din banii noștri s-au plătit taxe, s-au dezvoltat satele, orașele, au crescut copiii. Prin urmare, păstrându-ne cetățenia R. Moldova, avem dreptul de a ne implica în procesele electorale și de a vota candidații favorabili. Avem nu doar dreptul, dar și obligația de a participa la alegerile parlamentare. Avem datoria de a ne implica cât mai mulți pentru a salva parcursul actual de integrare europeană. Sunt membru al biroului electoral la una din secțiile de votare din Italia și pot spune cu certitudine că fraudarea alegerilor este imposibilă. Atât acum patru ani, cât și alegerile din 2024, au avut loc conform legislației R. Moldova. Orice partid a putut avea reprezentanți în secțiile de vot, au fost prezenți atât pe parcursul zilei, cât și seara la numărarea și la sigilarea buletinelor de vot. Sper că majoritatea cetățenilor înțeleg aceste lucruri și îi îndemn pe toți să participe în număr cât mai mare la alegeri.

Sursa: Facebook

Adriana Rotaru, Belgia

Noi, cei din diasporă, ne mobilizăm de fiecare dată pentru că mereu suntem îngrijorați de cum decurg lucrurile acasă, de provocările la care este expusă mica noastră țară, tocmai de-aia mobilizarea trebuie sa fie și mai mare decât la precedentele alegeri. Eu aș spune că acest scrutin este crucial pentru R. Moldova. Suntem moldoveni, cetățeni plecați din varii motive, dar suntem responsabili și implicați civic. Mulți sunt plecați, dar cu gândul să se întoarcă, să pună umărul la anumite schimbări, și anume prin votul lor pot face asta. Noi suntem plecați peste hotare, nu suntem morți, ne pasă și nouă de patria noastră. Ba mai mult, sunt o sumedenie de proiecte susținute de comunități din diasporă, fie la nivel local, regional sau național. Aportul diasporei nu este de neglijat. Nu suntem indiferenți, pentru că miza e mult prea mare pe 28 septembrie. Eu am participat la mai multe scrutine în biroul electoral. E de interesul fiecăruia dintre noi sa fie totul ca la carte, să decurgă totul corect și fără încălcări, pentru că știm că toți sunt cu ochii pe noi. Au fost momente unde s-a încercat stoparea acestui proces, însă echipele birourilor și corpurilor diplomatice și organele competente locale au luat toate măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă bine.