Criză de benzină? Ce spune ANRE despre informațiile privind posibilele riscuri de aprovizionare cu combustibil
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează luni, 26 ianuarie, că instituția monitorizează în permanență situația stocurilor și importurilor de produse petroliere.
„Referitor la informațiile din presă privind eventualele riscuri de aprovizionare cu combustibil a țării, ANRE informează că instituția monitorizează în permanență situația stocurilor și importurilor de produse petroliere și conlucrează îndeaproape cu titularii de licențe, în scopul neadmiteri unor disfuncționalități de aprovizionare a consumatorilor cu carburanți”, se spune în comunicatul Agenției.
Precizările ANRE au fost făcute după ce o reprezentantă a unei companii din sectorul energetic a declarat pe o rețea de socializare că există un deficit de benzină în rețeaua sa și că stocurile ar fi suficiente „până miercuri sau joi”.
Aceasta a menționat că situația este legată de criza energetică din Ucraina.
Pe 22 octombrie, SUA au impus noi sancțiuni companiilor petroliere ruse ca urmare a lipsei unui angajament serios al Rusiei față de un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Astfel, sancțiunile vizează cele mai mari două companii petroliere din Rusia, Rosneft și Lukoil.