Droguri de peste 56 de milioane de lei, scoase din circuit în luna decembrie
În ultima lună, oamenii legii au scos din circuit droguri în valoare totală de peste 56 de milioane de lei. Totodată, au fost inițiate circa 600 de cauze contravenționale, fiind pornite peste 200 de cauze penale, anunță Poliția.
Polițiștii din întreaga țară au desfășurat acțiuni ample de prevenire și combatere a traficului de droguri, precum și de reducere a riscurilor asociate acestui fenomen, cu un accent deosebit pe protejarea copiilor și tinerilor.
În urma acestor acțiuni, oamenii legii au scos din circuit droguri în valoare totală de peste 56.879.671 de lei. Totodată, au fost inițiate 601 cauze contravenționale, fiind întocmite 1.286 de procese-verbale, și au fost pornite 257 de cauze penale.
Potrivit Poliției, operațiunile au vizat atât intervenții operative în teren, cât și monitorizarea mediului online, în scopul depistării timpurii a tentativelor de implicare în consumul, distribuirea sau promovarea substanțelor narcotice.
În cadrul intervențiilor, polițiștii au ridicat preponderent droguri de tip PVP („sare”), hașiș, mefedronă, marijuana în formă de produs final, metadonă, pastile ecstasy și cocaină.
În același timp, autoritățile fac apel către părinți, cadre didactice și cetățeni să se implice activ în protejarea copiilor și tinerilor, semnalând orice comportament sau activitate suspectă.