Cine este Livia Mitrofan, membra CSM amenințată „la pachet” cu judecătoarea Ana Cucerescu, cea care a gestionat dosarul Guțul

Astăzi, 6 august Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a susținut un briefing de presă cu privire la acțiuni concertate de intimidare și amenințare îndreptate împotriva judecătoarei Ana Cucerescu, care a condamnat-o pe bașcana Evghenia Guțul la 7 ani de închisoare.
Potrivit CSM, judecătoarea Ana Cucerescu, care a examinat dosarul Evgheniei Guțul a fost supusă unor presiuni constante și amenințări grave: mesaje directe cu amenințări cu moartea, fotografii macabre, cu imagini de persoane asasinate, apeluri telefonice repetate, inclusiv în timpul nopții.
Totodată, și membra al Consiliului Superior al Magistraturii, Livia Mitrofan, a avut parte, la rândul său, de amenințări similare, cu scopul de a o constrânge să acționeze împotriva legii și propriei conștiințe.
La fel, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a declarat într-o conferință de presă că „începând cu data de 31 iulie, au venit mesaje pe telefonul judecătoarei, mesaje robotizate, cu chemarea acesteia la morgă. Tot în această perioadă, au început a parveni apeluri telefonice în cancelariile instituțiilor judecătorești, unde angajații acestor instituții erau invitați la morgă pentru a recunoaște cadavrul judecătoarei”, a spus șeful IGP.
De 11 ani magistratură, judecătoarea Ana Cucerescu a ajuns în atenția publică după ce a pronunțat două sentințe în dosare de rezonanță. Este vorba despre condamnarea lui Iurie Roșca, în august 2024, la 6 ani de închisoare și cea mai recentă decizie – 7 ani de închisoare pentru bașcana Găgpuziei, Evghenia Guțul, proununțată la 5 august 2025.
Ziarul de Gardă a radiografiat cariera magistratei Cucerescu.
Detalii despre Livia Mitrofan
Judecătoarea Livia Mitrofan a fost președinta interimară a Judecătoriei Chișinău. Ea a fost detașată în calitate de membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în calitate de membru supleant, ales în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor.
La data de 4 februarie, judecătoarea Livia Mitrofan l-a înlocuit pe judecătorul Vasile Șchiopu în calitatea de membru CSM, care și-a înaintat demisia.
Livia Mitrofan este judecătoare din 2017, când a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău, pe un termen de cinci ani.
În mai 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a propus preşedintelui R. Moldova numirea Liviei Mitrofan, în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău, pe un termen de 5 ani.
În 12 septembrie 2023, ea a fost desemnată judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, pentru exercitarea interimatului funcţiei de președinte al instituției. Mitrofan este cea care a aprobat la 20 februarie 2024, componența nominală a magistraților din cadrul instanței în examinarea cauzelor de corupție și a celor conexe.
Mandatul său în cadrul CSM se va desfășura în perioada 12 februarie 2025 – 2 mai 2029.
Numele judecătoarei Mitrofan se regăsește într-o hotărâre de judecată din 2014, potrivit căreia magistrata s-a adresat în instanță pentru a anula parțial hotărârea Comisiei de Licențiere din cadrul Uniunii Avocaților în partea ce ține de nepromovarea primei probe (proba scrisă) din cadrul examenului de obținere a licenței de avocat. Cererea magistratei a fost însă scoasă de pe rol. Ulterior, Uniunea Avocaților a declarat apel hotărârii primei instanțe, iar magistrații CA Chișinău au respins, de această dată, cererea de chemare în judecată a Liviei Mitrofan. Cazul a ajuns și la CSJ, unde cererea judecătoarei a fost considerată inadmisibilă. În 2020, judecătoarea a fost subiectul a două plângeri privind tragerea la răspundere disciplinară, care au fost respinse.
La 25 octombrie 2022 Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor stabilea că Mitrofan corespunde criteriilor de integritate etică și financiară și, astfel, promovează evaluarea.