Căminul nr. 8 al UTM a fost renovat. Valoarea investiției – 8,5 milioane de lei

La Universitatea Tehnică din Moldova a fost înaugurat, după renovare, căminul nr. 8 de pe str. Florilor 4, care dispune de 202 locuri. Lucrările de reparație capitală și dotare au costat circa 8,5 milioane de lei, din care 6,4 milioane sunt resurse alocate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), prin programul de finanțare complementară, se arată în comunicatul de presă al MEC.
„Renovarea acestui cămin face parte din efortul nostru de modernizare a căminelor studențești. Investițiile în cămine este ceea ce solicită cel mai mult studenții în sondajele pe care le-am efectuat cu ei. Pentru noi este foarte important să oferim condiții bune de cazare. Tot mai mulți studenți aleg să vină la studii în Republica Moldova, iar condițiile de cazare sunt un element atunci când iau decizia să vină aici la studii. Și atunci este foarte important să răspundem acestor așteptări”, a spus Dan Perciun, prezent la eveniment.
MEC scrie că în cămin au fost schimbate toate rețelele de încălzire și electricitate, au fost schimbate geamurile și ușile, iar acoperișul a fost reconstruit. Toate camerele au fost renovate și amenajate cu mobilier nou, iar bucătăriile și blocurile sanitare au fost modernizate și dotate cu echipamente noi. De asemenea, a fost deschisă și o sală de calculatoare. „În următoarea perioadă urmează digitalizarea căminului, vor fi instalate puncte de acces la rețeaua internet, astfel ca studenții din cămine să poată beneficia de toate aplicațiile și serviciile digitale pe care le oferă UTM”, susține rectorul Viorel Bostan.
În ultimii patru ani, cel puțin 10 cămine studențești au beneficiat de investiții de circa 93 de milioane de lei din buget pentru renovarea și modernizarea condițiilor de trai ale studenților, informează MEC.