BNM estimează o scădere a inflației de 5% până la sfârșitul anului

În trimestrul I al anului 2025, rata anuală a inflației a continuat să crească din anul 2024. Rata anuală a inflației s-a majorat de la 7 la sută în luna decembrie 2024 și până la 8,8% în luna martie 2025, „situându-se astfel peste limita superioară a intervalului de variație a țintei inflației în ultimele patru luni”, se arată în raportul prezentat de Banca Națională a Moldovei (BNM).
Potrivit raportului, creșterea inflației a fost generată de dinamica prețurilor reglementate, în contextul ajustării tarifului la gazul din rețea, la energia termică și la energia electrică.
„Rata anuală a inflației fără impactul respectiv constituia circa 6,3 la sută în luna martie 2025, fiind în limitele intervalului de variație a țintei inflației. Totodată, rata medie anuală a inflației a constituit 8,8 la sută în trimestrul I 2025, fiind cu circa 2,9 puncte procentuale mai mare față de trimestrul precedent”, a precizat BNM.
Conform raportului, creșterea ratei anuale a inflației din ultimele luni a fost susținută de unele evoluții sectoriale adverse, printre care ajustarea tarifului la gazul din rețea, la energia termică și la energia electrică, precum și de condițiile secetoase din vara anului precedent care au determinat creșterea prețurilor la produsele alimentare.
BNM estimează că începând cu trimestrul II inflația va intra pe o traiectorie descendentă, urmând să revină în intervalul țintit de 5% spre sfârșitul anului.
Totodată, BNM a precizat că primele luni ale anului 2025 s-au caracterizat prin incertitudini economice în creștere.
„În prim plan au fost acțiunile lui Donald Trump, revenit la Casa Albă pentru un al doilea mandat de președinte al SUA. Acesta a lansat o serie de măsuri cu impact economic global de durată prin impunerea unor tarife radicale la import, ceea ce a provocat măsuri de retorsiune și a ridicat barierele comerciale la nivelul celor din anii ’30 ai secolului trecut”, a scris Banca Națională.
După o creștere în prima jumătate a anului 2024, economia a început să scadă în a doua jumătate a anului. În trimestrul final din 2024 (octombrie-decembrie), PIB-ul a fost cu 1,3% mai mic decât în aceeași perioadă a anului 2023.
Potrivit BNM, această scădere s-a datorat în principal impactului negativ al comerțului exterior. Cererea internă, adică consumul populației și investițiile firmelor, a ajutat parțial la atenuarea acestei scăderi.
De asemenea, au contribuit negativ la scăderea PIB-ului sectorul agricol (din cauza secetei din anul precedent), industria, construcțiile și învățământul. Pe de altă parte, au avut un impact pozitiv tranzacțiile imobiliare, comerțul, turismul și alimentația publică, sectorul financiar și cel al informațiilor și comunicațiilor.
Incertitudinile pe piețele financiare internaționale au crescut considerabil. Urmare acestor evoluții, Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că „tensiunile comerciale ridicate marchează începutul unei noi ere globale de creștere economică mai lentă, iar tarifele impuse vor submina comerțul internațional și vor afecta inovarea și competitivitatea pe termen lung”. FMI și-a redus prognoza de creștere globală pentru 2025 de la 3,3 la 2,8 la sută, iar incertitudinea politică, tensiunile comerciale și cererea mai slabă sunt factorii-cheie care stau la baza acestei încetinirii.
Totuși, riscurile și incertitudinile aferente mediului extern s-au accentuat. După ce administrația Trump a instituit tarife considerabile pentru mai multe țări, iar apoi a amânat o mare parte dintre ele pentru 90 de zile, nivelul tarifelor care vor fi în vigoare pe 10 iulie 2025 este incert.
De asemenea, evoluțiile din jurul negocierile de pace în privința războiului din Ucraina au contribuit la fundamentarea deciziilor de creștere a cheltuielilor pentru apărare în Europa.
Potrivit BNM, economiile Uniunii Europene continuă să se confrunte cu o încetinire a industriei.
„Prețurile la petrol vor fi afectate, în principal, de tensiunile comerciale globale, dar și de deciziile OPEC+ de creștere a producției. Prețurile la gazul natural în Europa vor depinde de capacitatea țărilor de a umple rezervoarele până la sezonul rece viitor. Se anticipează că prețurile internaționale la produsele alimentare vor avea o evoluție echilibrată”, a menționat BNM.
Conform raportului, începând cu trimestrul II 2025, rata anuală a inflației își va inversa direcția, intrând pe o tendință de scădere.