Aprobat: 293 de localități din R. Moldova vor beneficia de elaborarea, actualizarea sau modernizarea planurilor urbanistice generale
Guvernul anunță că 293 de localități din R. Moldova vor beneficia de elaborarea, actualizarea sau modernizarea planurilor urbanistice generale.
Conform autorităților, elaborarea planurilor urbanistice generale pentru localități a devenit o condiționalitate la accesarea finanțării din bugetul de stat pentru realizarea proiectelor de infrastructură, precum: sisteme și rețele de alimentare cu apă și canalizare, rețele de iluminat public stradal, drumuri locale, clădiri publice, parcuri și zone sportive.
Valoarea totală a celor 293 de proiecte este de peste 210 milioane de lei, dintre care circa 208 de milioane sunt alocate din Fondul național pentru dezvoltare regională și locală, iar alte peste 2,3 milioane de lei reprezintă contribuția autorităților locale.
Proiectele de dezvoltare locală în acest sens au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027. Conform comunicatului de presă emis de Guvern, documentul unic de program sprijină implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2022-2028. Acesta include proiectele prioritare de dezvoltare regională și locală, selectate în baza concursurilor organizate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Actualul Document unic de program cuprinde perioada 2025-2027 și listează 627 proiecte de dezvoltare regională, 1771 – de dezvoltare locală și 32 proiecte pentru lucrări de reparații capitale/reabilitare a clădirilor de menire social-culturală, scrie sursa citată.