Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   ANRE aplică pentru prima dată…

ANRE aplică pentru prima dată taxa de nevalorificare pentru proiectele de energie electrică neimplementate

Sursă foto: energie.gov.md

Pentru prima dată, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat aplicarea taxei de nevalorificare pentru companiile care au primit avize de racordare la rețelele electrice, dar nu le-au folosit. Decizia a fost luată luni, 22 septembrie, în cadrul ședinței.

Astfel, potrivit unui comunicat, este vorba despre avize pentru centrale electrice cu o putere mai mare de 200 kW, eliberate sau prelungite până la 27 martie 2025.

„Dacă titularii avizelor de racordare care nu au renunțat benevol la acestea până la 30 iunie 2025 și nu au valorificat proiectele în termenele prevăzute vor achita, la expirarea valabilității avizelor, o taxă cuprinsă între 50% și 70% din cuantumul garanției financiare de bună execuție aferente acestora”, a precizat ANRE.

La această primă aplicare, suma totală a taxelor ajunge la peste 103 milioane de lei, bani care vor intra în bugetul de stat. Colectarea taxei și eventualele măsuri de executare silită vor fi realizate de Serviciul Fiscal de Stat.

„Această măsură urmărește responsabilizarea titularilor de avize de racordare, stimularea implementării efective a proiectelor de producere a energiei electrice și evitarea blocării capacităților din rețea prin nevalorificarea avizelor de racordare”, a mai adăugat ANRE.