Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   ANRE a aprobat noile prețuri…

ANRE a aprobat noile prețuri la energia electrică pentru consumatorii deserviți de „Premier Energy” și „FEE Nord”

Imagine simbol: Foto: JOEL SAGET/AFP/Getty Images

Astăzi, 31 martie, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noile prețuri reglementate pentru furnizarea energiei electrice.

Consumatorii din nordul țării, deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, vor achita un preț de 3 lei și 95 de bani per kWh, cu cinci bani mai puțin decât în prezent. În același timp, tariful pentru consumatorii din centrul și sudul țării, deserviți de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., scade cu trei bani și va fi de 3 lei și 56 de bani.

ANRE a decis micșorarea tarifelor, după analiza cererilor depuse de cei doi furnizori, care au solicitat creșterea prețurilor. Noile tarife vor intra în vigoare odată cu publicarea deciziei ANRE în Monitorul Oficial. Ultima modificare a tarifului la energia electrică a fost aprobată de ANRE în vara anului trecut, atunci când lumina s-a ieftinit cu până la 68 de bani per kWh.

La fel, Agenția a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”, în calitate de furnizor central, în cuantum de 2,01 lei/kWh, ceea ce reprezintă o diminuare de circa 28% față de prețul în vigoare.

„Reducerea prețului a fost determinată de diminuarea costurilor de procurare a energiei electrice, ca urmare a aplicării noilor prețuri pentru producătorii locali, ajustării volumelor de energie estimate pentru anul 2026, precum și a luării în considerare a devierilor tarifare înregistrate în perioada precedentă”, a precizat ANRE.