Ambasadoarea UE în R. Moldova: Vom continua să fim alături de R. Moldova în călătoria sa către Uniunea Europeană, unde îi este atât de clar locul

„Experiența R. Moldovei oferă lecții valoroase pentru democrațiile din întreaga lume, în special în ceea ce privește reziliența și lupta împotriva amenințărilor hibride și a dezinformării” a declarat ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piórko, în cadrul reuniunii Comitetului Parlamentar de Asociere UE–R. Moldova.
„Atât cetățenii, cât și autoritățile moldovene au rezistat cu fermitate sub o presiune enormă și au confirmat obiectivul strategic al țării de aderare la UE”, a menționat Iwona Piórko.
Ambasadoarea a mulțumit misiunii de observare a alegerilor Parlamentului European, condusă de Michael Gahler, precum și Parlamentului European în ansamblu, pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova.
„Vom continua să fim alături de Republica Moldova în călătoria sa către Uniunea Europeană, unde îi este atât de clar locul”, a adăugat reprezentanta UE.
Pe 22 septembrie R. Moldova a încheiat la Bruxelles procesul de screening bilateral început în luna iulie 2024. Potrivit Biroului de Integrare Europeană, timp 15 luni a fost analizată a legislația națională în raport cu cea europeană și peste 100 000 de pagini de legislație au fost analizate de experții din instituțiile publice din R. Moldova.
Conform Biroului, ultimul capitol discutat a fost Capitolul 33 – Prevederi financiare și bugetare.
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a mulțumit tuturor celor implicați în acest proces.
„Ceea ce a reușit să realizeze R. Moldova în doar 15 luni, este o mare performanță. Le mulțumesc colegilor din cadrul Biroului pentru Integrare Europeană și tuturor funcționarilor publici din instituțiile statului pentru toată munca depusă zi de zi și curajul de care au dat dovadă. Împreună, am arătat că Moldova este o țară în care UE poate avea încredere”, a declarat Cristina Gherasimov.
Sesiunile de screening bilateral s-au desfășurat în perioada iulie 2024 – septembrie 2025, la Chișinău, Luxembourg și Bruxelles.
Totodată, președinta Maia Sandu a trimis un mesaj în acest context.
„Felicitări tuturor colegilor care au contribuit la finalizarea procesului de screening, în timp record (de două ori mai repede decât alte state candidate). Am demonstrat că avem capacitatea tehnică și pasiunea necesare pentru a avansa rapid în procesul de aderare la UE”, a scris Maia Sandu
Comisara europeană pentru politica europeană de vecinătate și negocieri de extindere, Marta Kos, s-a adresat moldovenilor într-un mesaj video în care a anunțat acest lucru și a reiterat că Uniunea Europeană va sprijini în continuare eforturile R. Moldova pentru aderarea la UE.