Agenția „Moldsilva” și Agenția de Mediu vor avea noi directori. Ministrul Mediului urmează să îi propună la ședința Guvernului
Nicolae Munteanu va fi propus pentru funcția de director general al Agenției „Moldsilva”, iar Nicu Belitei, în funcția de director al Agenției de Mediu, în cadrul ședinței Guvernului de joi, 22 ianuarie, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
„Anul 2026 va fi anul reformelor.
Reforma sistemului silvic, continuarea programului de împădurire și combaterea tăierilor ilegale, aceasta vor fi prioritățile domnului Nicolae Munteanu, pe care îl voi propune astăzi pentru funcția de Director General al Agenției „Moldsilva”.
La fel, vom reforma și Agenția de Mediu. Consolidarea instituției, monitorizarea strictă a calității aerului, solului și apelor, dar și reducerea timpului de așteptare pentru avize și autorizații. Acestea vor fi obiectivele noului director, Nicu Belitei, pe care îl voi propune, de asemenea, astăzi în funcție”, a scris ministrul.
Fostul directorul Agenției „Moldsilva”, Victor Durbală a anunțat că și-a depus cererea de demisie pe funcție pe 4 noiembrie 2025.
Într-un mesaj public, Durbală a transmis recunoștință colegilor din sistemul silvic, subliniind importanța muncii și devotamentului acestora pentru protejarea pădurilor țării.
Aceasta a fost numit pe 24 aprilie 2024.
Fostul director al Agenției de Mediu, Dorin Poverjuc a fost eliberat din funcție din 5 ianuarie 2026 în baza cererii de demisie, pentru că acesta a acceptat funcția de director al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.