Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Viaţa funcţionarului public

Viaţa funcţionarului public

446-functionar-maklerCorupţia, licitaţiile fraudate, influenţa politică, inclusiv la numirile în funcţiile publice, salariile mici şi neatractive pentru tineri sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă sistemul public din R. Moldova, probleme depistate de Transparency International (TI) Moldova în cadrul evaluării celor 13 piloni din cadrul Sistemului Naţional de Integritate.

Potrivit rezultatelor Barometrului global al corupţiei lansat anul trecut, 66% din respondenţii din R. Moldova percep oficialii publici şi funcţionarii publici ca fiind corupţi/foarte corupţi, nivelul de corupţie al acestora fiind evaluat cu scorul de 3,9 (pe o scală unde 1 înseamnă deloc corupt, iar 5 – extrem de corupt). „Corupţia din sectorul public continuă să rămână o problemă majoră în procesul de democratizare a societăţii, după cum relatează diverse sondaje, studii şi rapoarte, care identifică serviciile publice, serviciul vamal, organele fiscale, instituţiile medicale şi de educaţie ca cele mai corupte componente ale sectorului public”, constată TI Moldova.

Salarii mici şi funcţii neatractive

Ca urmare a prevederilor privind optimizarea personalului şi cheltuielilor în sectorul bugetar, se optimizează (reduce) numărul total al salariaţilor din sectorul bugetar, inclusiv în sistemul de învăţământ, astfel modificându-se frecvent statele de personal ale entităţilor publice centrale şi locale. Totodată, deşi procedurile de recrutare în temei sunt respectate, pentru funcţia publică vacantă nu sunt selectaţi întotdeauna cei mai potriviţi candidaţi, din cauză că se apreciază nivelul de cunoştinţe şi nu abilităţile practice ale candidaţilor, arată studiul elaborat de TI Moldova, care mai constată că mijloacele financiare alocate instituţiilor publice nu sunt satisfăcătoare. Acestea sunt suficiente pentru retribuirea personalului, dar insuficiente pentru dezvoltarea şi aplicarea tehnologiilor moderne de prestare a serviciilor publice către cetăţeni şi oamenii de afaceri. „Întârzierea cu reformarea serviciilor publice şi prestarea acestora în mod tradiţional duc la nemulţumiri şi corupţie. Un studiu sociologic relevă că fenomene de mituire au fost raportate în cazul a 24 din cele 30 de categorii de instituţii publice”, se mai menţionează în studiu.

Autorii au ajuns la concluzia că, deşi sistemul de motivare a funcţionarilor publici s-a perfecţionat, iar salariul pentru unele categorii de funcţionari publici s-a majorat, acesta rămâne necompetitiv pentru multe categorii de bugetari, fiind problematică asigurarea administraţiei publice cu personal profesionist, bine motivat, responsabil şi cu funcţii stabile. TI Moldova a ajuns la concluzia că, şi din aceste motive, în multe autorităţi publice fluctuaţia personalului este relativ mare, inclusiv a persoanelor tinere, care nu-şi prea doresc să activeze în sectorul public. O altă problemă cu care se confruntă funcţionarii publici, depistată de evaluatori, este influenţa politică care se exercită asupra personalului din autorităţile publice, în special din autorităţile publice locale. „Necătând la faptul că legea prevede că funcţionarii publici de nivel superior se angajează prin concurs, aceştia întotdeauna au fost numiţi în funcţie numai prin hotărâri de Guvern, fără a fi preventiv selectaţi prin concurs”, atenţionează TI Moldova. În multe cazuri, aceştia au fost aleşi pe criterii politice, mai constată evaluatorii.

Licitaţii fraudate vs funcţionari corupţi

Studiul TI Moldova atrage atenţia şi asupra corupţiei din sistemul public din R. Moldova, amintind de faptul că un număr mare de cazuri de corupţie şi conexe au fost identificate în administraţia publică, în special în cea locală (primării şi consilii raionale). În 2012, de exemplu, în autorităţile publice au fost sancţionaţi 219 funcţionari publici, care au încălcat îndatoririle de serviciu şi normele de conduită. Totodată, 16 funcţionari publici au fost destituiţi din funcţia publică. „Deşi legislaţia în vigoare stabileşte mecanismul de integritate a angajaţilor din sectorul public, acest mecanism nu a fost funcţional până la sfârşitul anului 2012, când a fost instituită cu întârziere Comisia Naţională de Integritate (CNI), autoritate publică responsabilă de controlul conflictelor de interese, controlul veniturilor şi proprietăţilor şi controlul restricţiilor şi incompatibilităţilor”, constată evaluatorii.

Şi domeniul achiziţiilor publice din R. Moldova, care a fost sub lupa experţilor TI Moldova, are mari probleme. Conform opiniilor oamenilor de afaceri şi ale oficialilor de nivel central, constatate de experţii TI Moldova, în cadrul achiziţiilor publice cel mai frecvent persistă următoarele forme de corupţie: fixarea sau aranjarea anterioară a cel puţin 80% din concursurile prin cerere de ofertă, aranjarea dinainte a majorităţii câştigătorilor de achiziţii publice, costurile exagerate la mărfurile, serviciile şi lucrările în domeniul achiziţiilor publice, comisionul, iar controlul accesului pe pieţele locale pentru achiziţii publice (în special în domeniul construcţiilor) este invariabil efectuat de un grup de firme protejate.

Propunerile Transparency

Astfel, se propune reorganizarea funcţională a Agenţiei Achiziţii Publice prin transmiterea competenţelor de examinare a contestaţiilor depuse de către operatorii economici către un inspectorat independent, ce urmează a fi instituit. „Astfel poate fi eliminat conflictul de interese existent în prezent şi deciziile vor fi luate imparţial atât pe marginea procedurilor de achiziţii publice, cât şi pe marginea contestaţiilor. Totodată, crearea unui sistem electronic al achiziţiilor publice similar bunelor practici europene ar contribui la reducerea corupţiei în achiziţiile publice”, constată autorii evaluării.

Aceştia vin şi cu alte propuneri pentru o mai mare eficacitate a sistemului public din R. Moldova, printre care: eliminarea discrepanţelor dintre actele legislative care au intrat în vigoare în ultimii ani şi actele legislative adoptate anterior, inclusiv referitoare la cadouri, servicii, favoruri şi alte avantaje stipulate în Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public şi cele prevăzute în Codul contravenţional şi Codul penal, la procedura de evaluare a performanţelor funcţionarilor publici prevăzută de Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public şi procedurile de atestare a funcţionarilor publici cu statut special prevăzute de diverse legi speciale, dar şi la delimitarea funcţiilor şi atribuţiilor ministerelor, prevăzute în Legea cu privire la administraţia publică de specialitate.

Precizăm că evaluarea Mass-Media face parte din proiectul TI Moldova „National Integrity System Assessments in European Neighbourhood East Region”, desfăşurat în cinci ţări membre ale Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaijan, Georgia, Ucraina şi Moldova), proiect finanţat de Comisia Europeană şi Fundaţia Est-Europeană.

V.M.