Oameni Cinci zile care ne învață că „Totul vine, totul se-ntâmplă acum”
Pentru că Zilele Literaturii Române (ZLR) au revenit și în acest an în R. Moldova, la cea de-a IX-a ediție, în perioada 20-24 mai, am decis să aflăm mai multe despre acest eveniment de la Paula Erizanu, scriitoare și jurnalistă. Paula face parte din echipa de organizare a evenimentului care a optat pentru versul „Totul vine, totul se-ntâmplă acum”, de Eugen Cioclea, în calitate de motto.
— Cum a fost ales acest generic din Cioclea pentru actuala ediție a ZLR? Își vor aminti participanții și alte episoade de/despre Eugen Cioclea?
— În anii precedenți, mottouri ale festivalului au fost versurile poetei misterioase Judith Mészáros „Dar ei ne-au inventat istoria și nu ne-au întrebat niciodată”, ale poetului-soare Vasile Romanciuc – „Vă iubesc fără pauze”, precum și citatul „Eu nu știam că este atâta dragoste în jur” al regizorului și publicistului Viorel Mardare. Cuvintele lui Mészáros păreau să definească anul 2022, în care pagini teribile de istorie au redevenit realitate prin marea invazie a Rusiei asupra Ucrainei. Romanciuc și Mardare adăugau o doză necesară de lumină și iubire într-o perioadă tulbure. La actuala ediție, ne-am propus să îl celebrăm pe poetul Eugen Cioclea, cu spiritul său autentic, teribilist, a cărui poezie protestatară nu cred că poate lăsa publicul rece. Cred că poezia lui Cioclea merită să rămână în memoria publică, dar și să fie cunoscută de invitații noștri din România. În cadrul echipei organizatorice am mai discutat versurile lui Cioclea „Ne-ar trebui un numitor comun”, pentru a promova unitatea în vremuri de restriște, sau „Mai am încă timp să fiu cine sunt”, însă sugestia poetului Emilian Galaicu-Păun a fost că „Totul vine, totul se-ntâmplă acum” redă cel mai bine spiritul lui Cioclea, precum și al ZLR la Chișinău. Actorul Andrei Sochircă va încheia maratonul de poezie de vineri, de la ora 18:00, de la Teatrul Mateevici, cu un recital din poezia lui Cioclea.
Paula ERIZANU este scriitoare și jurnalistă. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities din Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 desfășurate în R. Moldova în „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”. În 2021, publică romanul istoric „Ard pădurile”. Cea mai recentă apariție editorială a sa este „Aicea-i și raiul, și iadul”. În 2025, e printre organizatorii Zilelor Literaturii Române în R. Moldova.
— ZLR au loc la sfârșit de an școlar, incluzând în program și dezbateri la tema copilăriei, dar și evenimente cu participarea scriitorilor la mai multe licee din Chișinău. De ce totuși scriitorii ajung mai greu prin sate, acolo unde, poate, sunt așteptați mai mult decât în capitală?
— ZLR la Chișinău au fost gândite ca o oportunitate pentru apropiere și schimb de idei dintre scriitorii cu cărți proaspete și de calitate de pe ambele maluri de Prut, dar și dintre autori și publicul chișinăuian. În fiecare an, autorii români rămân încântați de Chișinău – li se pare un oraș aerisit, verde, european. Și de elevii de aici, în special de cei de la Spiru Haret, care sunt însetați de literatură. Ajungem și am ajuns și la Bălți, la Doroțcaia sau la periferia Chișinăului – la Durlești sau la Codru. Ne-am dori să ne extindem și în alte zone, cum fac programele de promovare a lecturii „Cartea deschisă”, coordonat de Muzeul Național al Literaturii, sau Lectura Central, coordonat de Biblioteca Națională. Sperăm să depășim impedimentele birocratice și financiare către cea de-a zecea ediție a ZLR. De altfel, dintre temele propuse, „Copilăria altfel” a fost cea mai populară printre profesorii cu care am coordonat întâlnirile din școli. Acesta e unul dintre subiectele centrale în romanele „Ventrilocul” de Corin Braga, „Tot ce rămâne” de George Dumitru, care a descris cu umor primii ani din Constanța comunistă, „Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu, un roman plin de personaje memorabile, care surprinde satul sovietic moldovenesc, precum și în memoriile dezinhibate ale lui Constantin Cheianu „M-a făcut mama existențialist”, care vorbesc despre traume intergeneraționale, sau ale lui Nicolae Negru – „O progenitură dușmană”, care spun povestea sa de deportat în Siberia. Dezbaterea „Nimeni nu scapă teafăr din copilărie” (citat din Emilian Galaicu-Păun) cu câțiva dintre acești autori a avut loc pe 21 mai la Muzeul Național al Literaturii. O altă temă discutată joi, la 19:00, tot la Muzeul Literaturii, este „Cum ne minte istoria”, cu participarea scriitoarei Ruxandra Cesereanu, care a consemnat crimele comunismului, a istoricului Victor Rizescu, care a scris despre luciul și mizeria perioadei interbelice, a autoarei de romane istorice și de atmosferă Andreea Răsuceanu, care a scris atât despre foametea din Basarabia sau despre fuga peste hotare în anii ‘80 „pedepsită” cu moartea la graniță, a autorului de romane istorice Oleg Serebrian. Festivalul abordează și potențialul literaturii de a servi drept inspirație și bază pentru teatru și film. Dacă în teatru vedem deja că romane ca Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac, Legată cu funia de pământ de Lorina Bălteanu, Patimile după Iov de Val Butnaru, iau cu asalt scenele, atunci în cinematografie, literatura încă nu a fost suficient valorificată – deși a fost deja demarat un proiect de adaptare a prozei locale în scenarii de film, numit „LitFilm”.
— Ce subiecte literare preferă mai mult tinerii astăzi?
— Subiectele variază de la tânăr la tânăr, la fel cum variază de la bătrân la bătrân… La clubul de carte pe care îl moderez și coordonez împreună cu jurnalista #diez Ana Mărgineanu, unul dintre cele mai populare romane discutate a fost Kaulas, de Gelu Diaconu, o carte vie, scrisă din perspectiva unui adolescent gay din București de la sfârșitul anilor ‘70. Anei i-a plăcut cel mai mult romanul SF (science-fiction – literatură științifico-fantastică, n.r.) de dragoste „Aurul pisicii”, de Ioana Pârvulescu.
— Cercetătorii constată că trăim încă într-o societate afectată de analfabetism. Cum ar putea literatura să ne scoată din acest impas?
— Analfabetismul funcțional înseamnă a putea citi literele fără a înțelege sensul textelor. Personal, văd că dacă petrec mai mult timp online, pe social media, unde atenția mea este ciopârțită în bucăți, capacitatea de concentrare și de înțelegere a unui text scade. În contrast, lectura unei cărți fără pauze îmi antrenează capacitatea de concentrare, mă liniștește și mă ajută să descopăr și să înțeleg mai bine alți oameni, alte comunități, alte culturi, alte vremuri, dar și noi teorii, noi idei, noi informații. Postările pe Facebook sau de pe TikTok nu pot explica decât mici frânturi din lumea complexă în care trăim sau din ceea ce înseamnă să fii viu. Cărțile care construiesc narațiuni complexe ne pot ajuta să ne nuanțăm înțelegerea realității. Simt asta și când dau fragmente din cartea mea recentă despre istoria R. Moldova prin poveștile oamenilor săi „Aicea-i și raiul, și iadul” – fragmentele scoase din context nu pot reda complexitatea volumului.
— Din ce, cum mai trăiesc astăzi scriitorii?
— Dacă în perioada comunistă scriitorii aveau un statut privilegiat atunci când nu criticau prea deschis regimul, după ‘90, scriitorii din R. Moldova au mizat pe alte locuri de muncă pentru a se întreține. Dacă scrii în engleză, ai acces la o piață mai mare de cititori și poți fi printre norocoșii care trăiesc din drepturi de autor. Dacă scrii în germană sau ești tradus în germană, ai acces la o infrastructură dezvoltată, care îți permite să trăiești din onorarii pentru lecturi publice și întâlniri cu cititorii. În România și în R. Moldova nu prea avem nici piață mare de cititori, nici infrastructură culturală dezvoltată. Mircea Cărtărescu, bunăoară, a început să trăiască din drepturi de autor abia recent, după ce a rupt piața spaniolă de carte, în special în America Latină, unde scriitorii sunt tratați drept semizei.
— Mulțumim, Paula.
