Budulai are 75 de ani
Itinerarul zilnic. Coridoarele lungi ale teatrului, tapete decolorate pe pereţi, lumină palidă. În mâini – un pachet. În pachet – mâncare. Aici, de mult, nimeni nu observă stranietăţile acestui om, la fel cum nimeni nu-şi mai aminteşte când anume numele său a fost simplificat până la patronimic. În fiecare dimineaţă Ermolaici vine la teatru pentru a hrăni câinii.
Cândva, interlocutorii săi pletoşi erau vagabonzi. El nu se consideră stăpânul lor, el, pur şi simplu, a construit în curtea teatrului câteva «căsuţe» pentru ei şi a început să-i viziteze. Ei sunt nişte ascultători recunoscători. Ermolaici le-a povestit de sute de ori la rând despre viaţa sa. Cum a fost profesor într-o şcoală rurală, cum, în 1956, a fost selectat la teatru, în urma unui concurs, cum discuta cu primul său regizor despre marii actori, despre ţigările şi despre tabla de şah de pe masă şi cum a fost când regizorul i-a spus: «Eşti pregătit, îţi dau undă verde».
Mihai Volontir, actorul: «Eu nu ştiam ce înseamnă undă verde».
Cor.: «Acum cunoaşteţi?».
Mihai Volontir, actorul: «Cu aproximaţie (zâmbeşte), ştiu deja».
Cor.: «Ne puteţi povesti această istorie?».
Istoria e despre acea «undă verde», despre libertate. Mihai Volontir a ales singur să locuiască aici, la Bălţi. Un oraş nu prea mare, ziua tăcut, noaptea mut. El a decis că nu va pleca de aici niciodată şi că niciodată nu va părăsi locuinţa sa din trei camere, dintr-un bloc cu multe etaje, nici mai ales teatrul.
Repetă, după Şalom-Aleihem, ca pe o rugăciune: «Dacă tu nu vei iubi casa ta jerpelită, strada ta murdară, cum ai putea îndrăgi alte oraşe şi alte popoare?».
Mihai Volontir, actorul: «La Moscova, pot trăi o săptămână, două, nu mai mult. La Kiev – la fel. La Odesa – acelaşi lucru. La Chişinău – ceva mai mult. E un haos, dar eu nu pot suporta haosul. Haosul oamenilor care pleacă fără a şti încotro».
Aproape niciodată nu a acordat interviuri, astfel încât admiratorilor săi nu le-a rămas nimic mai mult să facă decât să-l înzestreze pe actor cu toate calităţile ţiganului Budulai. Au mai fost vreo 40 de filme, dar Budulai e Budulai, chiar dacă nu-s de acelaşi sânge, actorul nu s-a opus niciodată acestei asemănări.
El nu a încercat să infirme zvonurile că el şi Klara Luciko nu sunt soţ şi soţie. Foarte puţini i-au cunoscut adresa poştală, dar scrisorile l-au găsit întotdeauna. Era suficient să scrii pe plic doar câteva cuvinte: «URSS, pentru Budulai». Zilnic – câte un sac. Mai mult – aproape nimeni nu cunoştea că soţia lui Volontir este Efrosinia Dobândă. Ea este femeia care a acceptat conştient să rămână în umbră, învăţând, pe parcursul întregii sale vieţi, înţelepciunea de a nu fi geloasă. Zilnic, ea sistematiza corespondenţa soţului său, astfel încât acesta să nu se «înece» în avalanşa declaraţiilor de dragoste.
Efrosinia Dobândă-Volontir, soţia lui Mihai Volontir, actriţa: «Am răspuns la fiecare scrisoare. De ce? Pentru că am considerat important să le restitui acestor femei cel puţin o vorbă caldă, în semn de recunoştinţă».
Ana Nelson, http://www.1tv.ru/ newsculture/139490 Adaptat ZdG
