La Chișinău a fost lansat proiectul transfrontalier xDIH – Cross Border Digital Innovation Hub, o inițiativă care marchează un nou pas în dezvoltarea competențelor digitale în România și Republica Moldova
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică a Moldovei, Digital Innovation Zone și Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI) au prezentat oficial în Republica Moldova proiectul transfrontalier xDIH – Cross Border Digital Innovation Hub, o inițiativă comună cofinanțată de Uniunea Europeană prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc vineri, 28 noiembrie, în Aula Magna a Universității Tehnice a Moldovei, reunind reprezentanți ai autorităților publice, ai mediului academic și ai organizațiilor de inovare. Participanții au discutat despre viziunea comună de a crea un spațiu transfrontalier de colaborare, menit să impulsioneze transformarea digitală în regiune.

Proiectul xDIH a fost prezentat de Daniela Pojar, prorector UTM pentru Finanțe și Relații Internaționale, care a explicat că inițiativa urmărește dezvoltarea unui hub transfrontalier de inovare digitală, care va oferi acces la tehnologii moderne, expertiză specializată, laboratoare și programe educaționale inovatoare. Hubul va sprijini atât instituțiile de învățământ, cât și IMM-urile din România și Republica Moldova, contribuind la formarea unui ecosistem comun de inovație. În cadrul proiectului, în incinta UTM vor fi amenajate spații speciale, dedicate activităților Digital Innovation Hub of Moldova.

În cadrul evenimentului, reprezentanții instituțiilor partenere, alături de oficiali din Republica Moldova și România, au subliniat, prin intervențiile lor, importanța strategică a proiectului xDIH pentru dezvoltarea ecosistemului digital din regiune. Vorbitorii au evidențiat rolul colaborării transfrontaliere, necesitatea investițiilor în infrastructura digitală și oportunitățile pe care hubul le va oferi mediului academic, studenților, IMM-urilor și actorilor economici. Mesajele transmise au conturat o viziune comună: xDIH este mai mult decât un proiect – este un pas concret către modernizare, inovare și întărirea legăturilor dintre România și Republica Moldova.
Michelle Iliev, Secretar de Stat responsabilă pe digitalizare, a transmis un mesaj de salut participanților, subliniind importanța colaborării strânse dintre instituțiile din România și Republica Moldova pentru a accelera transformarea digitală în regiune.
Ovidiu Viorel Naftanailă, Prim-colaborator al Ambasadorului României în Republica Moldova, a punctat rolul esențial al inovării, digitalizării și tehnologiilor avansate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova:
„Acestea sunt repere foarte concrete în baza cărora Republica Moldova va fi evaluată în anii următori. Din această perspectivă, aș dori să reiterez faptul că suntem împreună, că România sprijină Republica Moldova printr-o multitudine de proiecte.”
Simona Caraiman, Prorector pentru Informatizare și Comunicații Digitale în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, a evidențiat potențialul proiectului de a sprijini dezvoltarea economică regională prin intermediul huburilor de inovare digitală, bazându-se pe experiența vastă acumulată de instituțiile din România:
„Ne dorim să avem în regiunile noastre companii care să contribuie semnificativ la dezvoltarea economică, să realizeze produse și servicii de impact, integrând tehnologii digitale avansate. xDIH este despre a deschide ceea ce au universitățile către ecosistemele din care fac parte.”

Ion Bodrug, Președintele ACETI, a subliniat rolul strategic al proiectului pentru dezvoltarea regională:
„Prin lansarea proiectului xDIH, construim o punte digitală reală între România și Republica Moldova și deschidem oportunități concrete pentru studenți, cadre didactice și mediul de afaceri. ACETI este onorată să se alăture acestui efort major, menit să transforme educația și inovarea în regiune.”
La rândul său, Victor Poede, expert în proiecte internaționale în cadrul Digital Innovation Zone (DIZ) din România, a accentuat importanța colaborării dintre DIZ și Digital Innovation Hub of Moldova, inițiat și coordonat de ACETI, care asigură coerență în activitățile partenerilor pentru implementarea proiectului.
Lansarea xDIH reprezintă un pas important în consolidarea cooperării bilaterale și în dezvoltarea unei infrastructuri educaționale și tehnologice adaptate cerințelor economiei moderne, contribuind la accelerarea transformării digitale și la întărirea colaborării transfrontaliere între România și Republica Moldova.
