• Un judecător şi un procuror şi-au construit case de lux pe stadionul unui liceu

    Un judecător şi un procuror şi-au construit case de lux pe stadionul unui liceu
    29 martie 2013 | 07:46

    Gheorghe Nogai, procuror şi candidat la funcţia de procuror general, Nicolae Gordilă, judecător la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), Ion Constandoglo, ex-viceministru al Educaţiei, şi Vasile Dombrov, vicedirectorul Liceului “Vasile Alecsandri”, şi-au construit case de milioane pe terenul de sport al unui liceu. Mai mult. Aceştia au acaparat ilegal şi un teren adiacent care aparţine Primăriei Chişinău. “Eu am luat câţiva metri de teren din parc. Când am făcut casă nu mi-a arătat nimeni că pe aici se poate sau nu…”, ne-a spus vicedirectorul Liceului “Vasile Alecsandri” din Chişinău.

    Nicolae Gordilă este judecător la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi unul dintre magistraţii vizaţi într-un dosar pe care, în 2012, R. Moldova l-a pierdut la CEDO. Cu un salariu lunar de aproximativ 8 mii de lei, judecătorul şi-a construit o casă de lux, cu două etaje şi mansardă, pe strada Stolniceni 34/3 din Chişinău, estimată de experţi imobiliari la circa 2 milioane de lei.

    “Am avut apartament cu trei odăi în sectorul Râşcani. L-am vândut. Apoi am vândut un garaj şi apartamentul soacrei şi aşa mi-am construit casa. Cei care sunt gospodari şi vor, îşi construiesc casă, dar cei lenoşi şi invidioşi… Acestea sunt chestiile lor ca să se uite în curte la altcineva, sau prin borta cheii şi multe altele. Eu am procedat corect şi obiectiv”, ne-a spus judecătorul de la CSJ.

    Terenul de sport a devenit stradă de lux

    În declaraţiile sale pe venit, depuse în perioada 2008—2011, Nicolae Gordilă declară că deţine, împreună cu soţia şi persoanele aflate la întreţinere, o casă de locuit de 309 m. p., estimată la aproximativ 2 milioane de lei, o vilă în raionul Criuleni, două loturi de pământ în valoare de circa jumătate de milion de lei şi un automobil de model Honda CR-V în valoare de 96 mii de lei.

    Magistratul, însă, nu a indicat în declaraţii şi încăperea de pe str. Armenească 73, unde soţia sa, Svetlana Gordilă, avocată de profesie, deţine cota 1/38 din actualul sediu al Baroului de Avocaţi a sect. Râşcani.

    Pe strada Stolniceni 34 A din Chişinău este situat Liceul Teoretic “Vasile Alecsandri”. Daniela Vacarciuc, directoarea liceului, susţine că, anterior, instituţia şcolară deţinea un teren pentru sport, amplasat lângă sediul liceului, unde elevii jucau fotbal şi îşi desfăşurau activităţile din cadrul orelor de cultură fizică. “A existat un teren de sport unde copiii jucau fotbal şi se antrenau. Însă nu mai avem acel teren pentru că s-au construit câteva case acolo. Copiii noştri aleargă acum prin parcul “Valea Trandafirilor”, fiind expuşi riscului de a da peste tot felul de vagabonzi şi câini”, explică Daniela Vacarciuc.

    “Am construit case ca să protejăm terenul de alunecări”

    În anul 1998—1999, pe str. Stolniceni, lângă instituţia şcolară, Nicolae Gordilă, acum judecător CSJ, iar pe atunci judecător la Judecătoria Centru, Gheorghe Nogai, procuror, Ion Constandoglo, pe atunci viceministru al Educaţiei, şi Vasile Dombrov, vicedirectorul Liceului “Vasile Alecsandri”, au primit un teren de la Primăria Chişinău, pe care urmau să-şi construiască case de locuit. Aceştia şi-au ridicat locuinţele, fiecare casă fiind estimată de experţii imobiliari la preţuri de 2—3 milioane de lei.

    Vasile Dombrov a fost mai mulţi ani director al Liceului “Vasile Alecsandri”. Actualmente deţine funcţia de vicedirector la aceeaşi instituţie. Dombrov ne-a explicat cum anume a reuşit, împreună cu vecinii săi din justiţie, să intre în posesia terenului de sport, apoi, în mod ilegal, să-şi dubleze suprafeţele, în perioada în care deţinea funcţia de director al acestui liceu.

    “Aici, lângă liceu, a fost un teren de antrenament pentru cei care învăţau de şoferi. Apoi, terenul a devenit o gunoişte şi au început alunecări de teren. În 1998—1999, cei de la Direcţia generală învăţământ de la Primărie, mi-au spus: “Hai să-i facem un bine domnului viceministru al Educaţiei din acea perioadă şi mie, de asemenea, să-mi ofere un lot de pământ pentru că mă împac bine cu profesorii şi nu o să facă nimeni gălăgie. Apoi a primit pământ şi judecătorul Gordilă. Lângă el a primit teren şi procurorul Nogai, şi Nicolae Timofti, care, nu ştiu de ce, a vândut terenul respectiv. Ideea a fost să ne construim case în aşa mod, încât să protejăm terenul de alunecări”, susţine vicedirectorul Dombrov.

    Gheorghe Nogai este procuror şi candidat la funcţia de procuror general. Potrivit declaraţiei pe venit pentru anul 2012, procurorul deţine trei case de locuit dintre care una – pe str. Stolniceni 34/4, un apartament la Chişinău, cinci loturi de teren în raionul Glodeni, un garaj şi un automobil de model Audi 100.

    Vecinii din justiţie şi educaţie, acţionaţi în judecată

    Pe când intra în posesia terenului de pe Stolniceni 34/4, Gheorghe Nogai deţinea funcţia de procuror de Ialoveni. Ulterior, acesta a mai activat în cadrul Procuraturii Generale (PG), în calitate de procuror pentru misiuni speciale şi, din 2007 până în prezent, este procuror la Procuratura Transporturi.

    În 2012, Primăria Chişinău i-a atacat în instanţă pe toţi cei patru vecini de pe str. Stolniceni pentru că ar fi ocupat ilegal un teren. În cererea de chemare în judecată se arată că lotul de pământ ocupat ilegal face parte din terenul atribuit în folosinţă, prin decizia Primăriei Chişinău din 2 august 2001, pentru exploatare de către Liceul “Vasile Alecsandri”.

    Totodată, în cerere se mai spune că cei patru vecini au ocupat ilegal un teren adiacent lotului de pământ pe care l-au primit în 1998—1999. “Terenul ocupat ilegal este împrejmuit cu un gard din beton şi piatră, amplasat neautorizat”, se mai arată în cererea de chemare în judecată, prin care se solicită demolarea construcţiilor edificate samavolnic şi eliberarea lotului de pământ.

    Dosarul intentat la cererea Primăriei Chişinău, în care figurează numele procurorului Gheorghe Nogai, se află pe rol la Judecătoria Botanica, unde a fost înregistrat pe 09.07.2012. Am încercat să discutăm cu Nogai despre casa de milioane de pe str. Stolniceni 34/4 şi lotul de pământ însuşit ilegal, potrivit funcţionarilor Primăriei Chişinău. Acesta, însă, a refuzat să discute cu noi. “Documentaţi-vă! Eu nu am nicio problemă. O zi bună. Nu am timp să mă întâlnesc cu voi”, ne-a spus procurorul Gheorghe Nogai, candidat la funcţia de procuror general.

    O locatară de lângă Liceul “Vasile Alecsandri” ne-a spus că procurorul, judecătorul, ex-viceministrul şi vicedirectorul liceului au avut şi iniţiativa de a bloca porţiunea de stradă care duce spre Parcul “Valea Trandafirilor”, unde e situată casa de locuit a lui Dombrov. “Când şi-au construit castele, au blocat şi strada. Vedeţi, aici se mai observă blocul de beton ridicat pentru a închide strada. Noi le-am spus că vor avea probleme şi s-au oprit. A fost şi procuratura pe aici, acum doi ani. Dar nu i-am mai văzut după aceea”, ne-a mai spus vecina.

    “Am luat câţiva metri de teren din parc. Puţin…”

    Casa de locuit a vicedirectorului Vasile Dombrov are trei etaje şi un garaj şi este păzită de trei câini de rasă. Acesta şi-a ridicat imobilul lângă Parcul “Valea Trandafirilor”. Dombrov susţine că terenul de pământ pe care şi-a construit locuinţa l-a privatizat şi deţine toate documentele în original, însă a recunoscut că a ocupat abuziv câţiva metri pătraţi de teren din parc. “Eu am luat câţiva metri de teren din parc. Puţin. Când am făcut casă, nu mi-a arătat nimeni că pe aici se poate sau nu. M-am condus după un gard care a existat cândva pe aici. Gardul care desparte liceul de casele noastre noi l-am înălţat din banii noştri. Este un gard ridicat ca să protejeze terenul de alunecări”, a mai afirmat Dombrov.

    Întrebat dacă nu este deranjat de faptul că elevii liceului în care chiar dânsul activează în calitate de vicedirector nu beneficiază de un teren pentru sport, acesta ne-a răspuns că “un teren de fotbal nu ai unde face, dar în parc sunt atâtea terenuri… Terenul acesta nu dă nimic. Vezi, fă să fie totul bine. Scrieţi despre alte probleme din parc. Am înţeles că ai un elev cunoscut la noi. Familia Brega îi spune. Nu vă cunoaşteşţi? Ei bine, poate am înţeles eu greşit”, ne-a mai vorbit Dombrov.

    “Treaba voastră. Voi o să răspundeţi”

    În acelaşi context, Daniela Vacarciuc, directoarea Liceului “Vasile Alecsandri”, susţine că a făcut o solicitare la Primăria Chişinău, cerând ca instituţia pe care o gestionează să beneficieze de un teren pentru sport, dar că nu a primit niciun răspuns.

    “Sunt directoare de liceu de la 15 decembrie 2011. Am adresat un demers Primăriei Chişinău, dar nu am primit niciun răspuns. Eu nu cunosc ce beneficii a avut liceul din faptul că a rămas fără terenul de sport. Din păcate, au fost persoane care au ştiut să beneficieze şi să deposedeze instituţia de terenul respectiv. Uitaţi-vă, lângă liceu, au fost construite două garduri de către persoanele care şi-au înălţat casele aici. Unul l-au ridicat chiar pe terenul nostru. Aici a fost şi un copac mare, care a fost tăiat, deoarece strica imaginea caselor. Nu se potrivea cu peisajul. Eu nu sunt invidioasă, după cum spun unii dintre cei care au case de locuit aici, însă lupt în continuare pentru drepturile elevilor de la acest liceu”, spune Daniela Vacarciuc.

    Nicolae Gordilă, judecător la CSJ, a ţinut să menţioneze că deţine terenul legal şi că l-ar fi obţinut în urma unei înţelegeri cu Primăria Chişinău. “A fost o înţelegere cu primăria. Acolo nu a fost niciun teren de fotbal. A fost un teren pentru carting. Apoi, lumea ducea gunoiul acolo. Era un loc părăsit. Noi am scos vreo 16 maşini de gunoaie. Am curăţit terenul şi am discutat cu primăria să-l luăm în arendă şi să-l privatizăm ulterior. Aceasta a fost înţelegerea. Ştiu că suntem în judecată cu administraţia publică locală, dar nu cunosc multe detalii. Am angajat un avocat care participă în proces. Ne judecăm din cauza gardurilor. Eu am făcut un gard. Apoi vecinul a făcut un gard mai mare, după al meu. Eu le-am zis: treaba voastră. Voi o să răspundeţi”.

    Gordilă: Nu mă uit în farfuria lui Nogai ce mănâncă

    Întrebat de ZdG ce poziţie va lua în circumstanţele în care dosarul de la Judecătoria Botanica, în care figurează şi numele său, va ajunge la CSJ, magistratul ne-a spus că nu ar influenţa derularea procesului. “Este judecata. Nu mă implic în chestia asta. Dacă ajunge cazul la CSJ, nu ştiu cum voi proceda. Cred că o să mă retrag şi o să aibă loc un proces corect şi obiectiv. Dacă nu era înţelegere cu Primăria, mă rog… nu îmi este greu să retrag gardul. Asta nici nu mă încălzeşte şi nici nu mă răceşte. Aşa a fost înţelegerea cu Primăria”, ne-a mai spus Nicolae Gordilă.

    Judecătorul de la CSJ spune că se împacă bine cu vecinul său, procurorul Gheorghe Nogai. “Cu domnul Nogai mă împac bine, ca vecin. Da ce am de împărţit? E frumoasă casă lui. Dar eu nu mă uit în curtea lui, nu mă uit în farfuria lui Nogai ce mănâncă acesta. Eu am făcut după posibilităţile mele”, a punctat magistratul. ZdG a încercat să ia legătura şi cu ex-viceministrul Educaţiei, Ion Constandoglo, dar nu l-am găsit acasă.

    Anna Cernomaz, juristă la Primăria Chişinău, susţine că procesul de judecată în care figurează numele lui Nogai, Gordilă, Constandoglo şi Dombrov, în cazul lotului de pământ ocupat abuziv, se tărăgănează.

    “Legal, ei deţin doar o parte din teren. Ulterior, au ocupat şi terenul adiacent, care urma să fie un teren de joacă sau de sport. Într-un final, ei şi-au dublat suprafaţa terenulului alocat legal. În judecată, noi suntem la etapa de aşteptare a unui răspuns de la Agenţia ecologică Chişinău, care trebuia să întocmească un proces-verbal de contravenţie, pe marginea ocupării abuzive a terenului. A trecut deja un an de când i-am sesizat, dar nu avem niciun răspuns. Am insistat la telefon, am insistat printr-o scrisoare oficială, dar tot nu am primit vreun răspuns. Dar eu mai aştept răspunsul de la Agenţie. Acest răspuns ar fi o probă destul de importantă pentru judecarea acestui litigiu”, ne-a explicat jurista Primăriei.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    CEC: Alegătorii pot solicita certificat pentru drept de vot până la data de 10 iulie curent

    Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că certificatul pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secției de votare unde este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile până la data de…
    CEC: Alegătorii pot solicita certificat pentru drept de vot până la data de 10 iulie curent

    ASP anunță facilități la eliberarea buletinului de identitate pentru cetăţenii R. Moldova cu drept de vot

    Agenția Servicii Publice (ASP) anunță luni, 21 iunie, că instituția va asigura în perioada următoare confecționarea buletinelor de identitate pentru cetățenii R. Moldova cu drept de vot „în baza tuturor cereril…
    ASP anunță facilități la eliberarea buletinului de identitate pentru cetăţenii R. Moldova cu drept de vot

    UE și SUA au extins lista sancțiunilor împotriva Belarusului

    Consiliul Uniunii Europene (UE) a adoptat al patrulea pachet de sancțiuni împotriva autorităților din Belarus în legătură cu aterizarea forțată a zborului Ryanair la Minsk, notează Novaya Gazeta. 78 de persoane…
    UE și SUA au extins lista sancțiunilor împotriva Belarusului

    Peste 9600 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore: cu prima doză – 2677 de oameni

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță luni, 21 iunie, că 9635 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore în R. Moldova. 2677 de persoane au fost…
    Peste 9600 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore: cu prima doză – 2677 de oameni

    DOC/ CEC anunță numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor

    Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță luni, 21 iunie, că, la momentul de finalizare a procedurii de actualizare a listelor electorale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 282 837 de cetățeni…
    DOC/ CEC anunță numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor