• COVID-19

    231 cazuri confirmate 11 cazuri de recuperare 2 decese
  • Preşedinta judecătoriei şi-a „achitat” grefiera, numind-o consilieră

    Preşedinta judecătoriei şi-a „achitat” grefiera, numind-o consilieră
    13 decembrie 2012 | 07:45

    Preşedinta Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea, a găsit-o vinovată pe grefiera Anastasia Motîngă, care activa în aceeaşi instanţă, de însuşirea bunurilor materiale ale statului. Judecătoarea Cupcea a „achitat-o” şi a angajat-o să-i fie grefieră, ca ulterior să o promoveze în calitate de consilieră a preşedintelui Judecătoriei Orhei. Nicolae Roşca, preşedintele Colegiului disciplinar al CSM, susţine că, în acest caz, există suspiciuni de conflict de interese.

    Anastasia Motîngă a fost găsită vinovată pentru delapidarea averii străine, comisă prin utilizarea situaţiei de serviciu în timp ce activa în calitate de executor-specialist coordonator al Oficiului Orhei al Departamentului de executare a deciziilor judiciare.

    Cu mâna în buzunarul statului

    Procurorii au stabilit că, activând în funcţia nominalizată în anii 2005–2006, Anastasia Motîngă, primind spre soluţionare proceduri de executare silită şi având intenţia de a însuşi bani publici, a elaborat şi a pus în aplicare o schemă frauduloasă, prin care urmărea falsificarea avizelor de plată. În mai puţin de un an, angajata din serviciul public a însuşit mijloace băneşti destinate încasării la bugetul de stat în sumă totală de 6636 lei.

    Din luna martie 2007, Anastasia Motîngă a fost angajată în calitate de grefieră la Judecătoria Orhei. În 2009, judecătoarea Veronica Cupcea, care activa în aceeaşi instanţă, a examinat dosarul penal al grefierei Anastasia Motîngă, care activa de asemenea la Judecătoria Orhei, inclusiv în momentul în care era judecată. „Am lucrat grefieră din 2007. În timp ce mergea judecata tot am lucrat. Şi nu aveam legături cu Veronica Cupcea. Chiar dacă activam în aceeaşi instituţie, nu m-am apropiat de judecător. M-am prezentat la judecată ca toţi ceilalţi”, afirmă Motîngă.

    A vorbit. A plâns. A fost „achitată”

    La 29 iunie 2009, judecătoarea Veronica Cupcea a găsit-o vinovată pe Anastasia Motîngă pentru delapidarea averii străine, săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu. Potrivit art. 79 al. 1 CP, „Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege”, i s-a stabilit pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 2 ani, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Judecătoarea a mai dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei Anastasia Motîngă pe un termen de probă de un an, dacă nu va comite o nouă infracţiune şi, prin comportare exemplară, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat.

    Judecătoarea Veronica Cupcea, actualmente preşedinta Judecătoriei Orhei, a „achitat-o” pe Motîngă, ca ulterior să o angajeze în calitate de grefieră. „Cu doamna Cupcea nu am nicio legătură. Am lucrat ca executor. Am făcut gafa asta. M-am prezentat la judecată de parcă eram pionier în sala de judecată. Am vorbit. Am plâns şi am spus ce m-a durut, şi judecătoarea a decis din cuviinţă să dea hotărârea pe care a dat-o”, mai spune Anastasia Motîngă.

    Mâna dreaptă a judecătorului care a condamnat-o

    Procurorul Roman Statnîi a făcut recurs la Curtea de Apel Chişinău împotriva sentinţei Judecătoriei Orhei, prin care a solictat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri. Procurorul şi-a argumentat recursul invocând că neaplicarea de către instanţă a pedepsei complementare nu va restabili echitatea socială, nu va duce la corectarea inculpatei, la prevenirea comiterii din partea acesteia, precum şi a altor persoane de noi infracţiuni şi nu va constitui o garanţie şi o asigurare bună a funcţionării întregului sistem de securitate a ţării.

    Colegiul Penal al Curţii de Apel Chişinău a respins recursul procurorului ca fiind neîntemeiat, argumentându-şi hotărârea prin faptul că inculpata a comis o infracţiune pentru prima dată, şi-a recunoscut vina şi s-a căit sincer pentru cele comise. Decizia a fost pronunţată drept irevocabilă.

    Anastasia Motîngă a lucrat în calitate de grefier împreună cu judecătoarea Veronica Cupcea până în aprilie 2011. Ca mai apoi să fie numită mâna dreaptă a preşedintelui Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea. Pe pagina web a instanţei de la Orhei, observăm că Motîngă este responsabilă şi de concursul de angajare de la rubrica posturi vacante a Judecătoriei Orhei.

    „100 de procente că cineva mă sapă”

    Contactată de ZdG, judecătoarea Veronica Cupcea susţine că la mijloc nu este vorba de niciun conflict de interese. „Trebuie de ridicat dosarul. A fost şi grefieră. A avut mai multe funcţii. Astăzi este consilieră. Din câte îmi amintesc, dosarul a ajuns şi în instanţa ierarhic superioară, la Curtea de Apel Chişinău. Şi nu poate fi vorba de niciun conflict de interese. Din funcţia de grefier nu a fost suspendată niciodată. Cât s-a examinat dosarul în judecată, nu-mi amintesc ca ea să nu-şi fi executat atribuţiile. La acel moment nu era grefiera mea”, susţine preşedinta Judecătoriei Orhei.

    Anastasia Motîngă nu vede o problemă în faptul că a fost judecată de instanţa în care activa în calitate de grefier. „Eu lucrez aici din anul 1981. Da’ ştiţi cum, activez de atâţia ani, aici e casa mea. Eu mai am câţiva ani până la pensie şi lasaţi-mă să lucrez. 100 de procente că cineva mă sapă”, a spus Motîngă, arătându-se puţin supărată de întrebările reporterului.

    Nicolae Roşca, preşedintele Colegiului disciplinar al CSM, afirmă că sunt unele suspiciuni privind conflictul de interese, însă este nevoie de o analiză detaliată pentru a stabili şi alte circumstanţe, pentru a evidenţia elemente suplimentare. În asemenea cazuri ar putea să se autosesizeze Inspecţia judecătorească şi să verifice dacă nu sunt încălcări de lege.

    „Normele etice sunt, cu siguranţă, încălcate”

    Sursa citată a explicat că, reieşind din lege, calitatea de grefier nu poate fi deţinută de o persoană care are antecedente penale. „Dar, potrivit legii, persoana care a fost condamnată cu suspendare se consideră că nu are antencedent penal. Şi aici cred că este o problemă care merită a fi discutată. Asta este legea, şi cred că ei de asta s-au şi ghidat în activitatea lor”.

    Preşedintele Colegiului disciplinar al CSM este de părere că, în cazul descris mai sus, normele etice sunt, cu siguranţă, încălcate. Or, într-o instanţă de judecată nu ar trebui să activeze în asemenea funcţii, cum ar fi cea de grefier, judecător sau consultant, o persoană care a fost condamnată, chiar dacă condamnarea respectivă nu este calificată ca antecedent penal.

    Nicolae Roşca mai este de părere că, dacă Anastasia Motîngă era salariată în instanţa de judecată, nu trebuia să fie judecată de un judecător din aceeaşi instanţă. Este recomandabil fie trimis dosarul spre examinare într-o altă instanţă. Mai ales că persoana condamnată devine ulterior grefieră la judecătorul care a condamnat-o. Aceste situaţii arată, într-adevăr, că între aceste persoane ar fi putut exista o relaţie mai apropiată decât relaţia de judecător şi parte acuzată.

    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    COVID-19, România: 38 de decese, 300 de cazuri noi

    Un bărbat de 66 de ani este cea de-a 38-a victimă a coronavirusului în România. Bărbatul ar fi fost în contact cu membru al familiei revenit din Germania. Pe teritoriul României au fost confirmate, până acum, 1…
    COVID-19, România: 38 de decese, 300 de cazuri noi

    Detalii despre starea de sănătate a celor 231 de pacienți cu COVID-19: 13 pacienți, în stare gravă

    Din totalul de 231 de pacienți diagnosticați cu coronavirus, 13 pacienți se află în stare gravă. Informația a fost comunicată de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale Viorica Dumbrăveanu, în cadrul b…
    Detalii despre starea de sănătate a celor 231 de pacienți cu COVID-19: 13 pacienți, în stare gravă

    LIVE/ Precizări de ultima oră privind COVID-19 în R. Moldova de la ministra Sănătății

    Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, face declarații de presă privind situația referitor la pandemia de COVID-19 în Republica Moldova. Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, dintre cel…
    LIVE/ Precizări de ultima oră privind COVID-19 în R. Moldova de la ministra Sănătății

    „Migranţii ar trebui să știe că nu sunt nicicând singuri în timpuri grele”

    Irina VanPatten a plecat din R. Moldova în SUA acum 18 ani, iar de curând a lansat o carte despre și pentru migranți. ZdG a discutat cu autoare despre motivele plecării, stabilirea în SUA și inspirația pentru c…
    „Migranţii ar trebui să știe că nu sunt nicicând singuri în timpuri grele”

    Cifrele COVID-19 în România: 1 452 cazuri. Când ar putea începe testarea în masă a bucureștenilor

    La o lună și două zile de la confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, 30 de persoane infectate au decedat, iar 139 de pacienți s-au videcat în România. Între timp, numărul cazur…
    Cifrele COVID-19 în România:  1 452 cazuri. Când ar putea începe testarea în masă a bucureștenilor

    VIDEO/ Ce „interes” prezintă Țuțu, trimis acasă în carantină, sau ce spunea acum două luni șeful MAI

    Cu aproape două luni în urmă, înainte ca PSRM să facă coaliție cu PDM, ministrul Afacerilor Interne Pavel Voicu declara că fostul deputat democrat, aflat în căutare internaționalor pentru îmbogățire ilicită și…
    VIDEO/ Ce „interes” prezintă Țuțu, trimis acasă în carantină, sau ce spunea acum două luni șeful MAI