• Culisele dosarului Tranga

    Culisele dosarului Tranga
    17 mai 2019 | 07:23

    Cronologia evenimentelor care au dus la arestarea omului de afaceri și la demisia șefului Procuraturii Anticorupție

    O plângere a unui cetățean italian, un dosar penal gestionat de Procuratura Anticorupție, reținerea unui om de afaceri, două scrisori anonime, remise și publicate de unele instituții de presă, un denunț și multe interese și acțiuni care nu au fost făcute publice de organele de drept, au precedat arestarea coproprietarului localurilor Andys și La Plăcinte și a altor patru persoane din anturajul acestuia.

    ZdG a consultat documente din dosar și a discutat cu mai multe persoane implicate pentru a stabili cronologia evenimentelor care au dus la reținerea omului de afaceri Andrei Tranga și a altor patru persoane, dar și la demisia șefului Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.

    Cum și când a început totul

    14 februarie 2019. Atunci începe totul.Cetățeanul italian Paulo Gentilli depune o plângere la PA în care reclamă acțiunile lui Viorel Varzari, administratorul companiei „Molinart Grup”. La început de martie, procurorii anticorupție deschid dosar penal în baza plângerii, iar la 26 martie, Viorel Varzari este reținut și pus sub învinuire, fiindu-i aplicat un mandat de arestare pentru 30 de zile.

    2 aprilie 2019. Valentin Plăcintă, reprezentantul „Molinart Grup”, se întâlnește cu Alexei Gajiu, administratorul companiei „Trabo-Plus, care gestionează localurile Andys și La Plăcinte. Gajiu i-ar fi cerut lui Plăcintă 200 de mii de euro, ca plată inițială, pentru a negocia adoptarea unor decizii favorabile în privința lui Viorel Varzari. Gajiu menționa că ar avea influență asupra unor persoane cu demnitate publică.

    13 aprilie 2019. Nadejda Plăcintă, reprezentanta „Molinart Grup”, se întâlnește în Italia cu italianul, Paulo Gentilli, cel care a depus plângerea pe numele administratorului companiei „Molinart Grup”, care i-ar fi cerut 500 de mii de euro pentru adoptarea unor decizii favorabile în dosarele ce-l vizează pe Varzari.

    18 aprilie 2019. Ora 08.05. Mai multe instituții de presă și misiuni diplomatice primesc un email cu informații acuzatoare în adresa șefului PA, Viorel Morari. În mesaj se vorbește despre afacerile ascunse ale familiei Morari, despre presupuse indicații ale acestuia date altor procurori, dar și despre problemele cu legea pe care i le-ar fi creat unui om de afaceri din Dondușeni, raionul său de baștină.

    În aceeași zi, scrisoarea ajunge la Viorel Morari, care îi cere procurorului general să investigheze informațiile, declarând că ele nu ar fi veridice și ar avea drept scop „intimidarea sa”. Tot atunci, Viorel Varzari s-ar fi întâlnit la Penitenciarului nr. 13 cu Vitalie Caldîba, avocatul său. Acesta ar fi pretins 30 de mii de euro, ca să-l elibereze din arest.

    Concomitent, lui Viorel Varzari îi este schimbată măsura preventivă, din arest în izolator, în arest la domiciliu, acolo unde acesta se va afla cel puțin până la 18 mai, dacă măsura nu-i va fi prelungită.

    Andrei Tranga a lansat afacerea Andy’s Pizza la sfârșitul anilor ‘90

    Denunțul și flagrantul

    23 aprilie 2019. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) deschide un dosar penal pentru „bănuiala rezonabilă de comitere a unei infracțiuni de trafic de influență”. În aceeași zi, procurorul general, la solicitarea PCCOCS, dispune ca dosarul să fie investigat anume de către această instituție, deși, conform competenței, asemenea infracțiuni sunt instrumentate de PA.

    A doua zi, pe 24 aprilie 2019, Viorel Varzari este audiat de PCCOCS în incinta unui spital din Chișinău. Acesta reclamă acțiuni coruptibile, comise de avocatul său, Vitalie Caldîba, tot el, avocatul companiilor omului de afaceri Andrei Tranga și oferă detalii despre relația sa cu Tranga și Grigore Caramalac.

    A doua zi, joi, 25 aprilie 2019, între orele 11.55 și 12.05, în parcarea din str. Negruzzi 2/4, un bărbat, Sergiu Cebotari, este documentat în timp ce primea 30 de mii de euro de la Ivan Varzari, fratele lui Viorel Varzari. Banii, afirmă procurorii, erau o primă tranșă din suma de 730 de mii de euro, care ar fi fost „estorcată”, conform procurorilor, de o „grupare criminală” formată din Andrei Tranga, Alexei Gajiu, Vitalie Caldîba, avocatul lui Viorel Varzari din dosarul „Molinart Grup”, tot el avocatul companiilor lui Andrei Tranga, italianul Paulo Gentilli și Sergiu Cebotari, despre care procurorii PCCOCS susțin că ar fi acționat la indicația și sub controlul „grupării criminale”.

    Peste aproximativ jumătate de oră, la 12.37 de minute, Andrei Tranga este reținut. Împreună cu el, după gratii ajung și celelalte patru persoane. Reținerile nu sunt anunțate de organele de drept.

    A doua scrisoare. Despre o schemă de preluare a unei afaceri

    Între timp, în seara aceleiași zile, mai multe instituții de presă primesc un alt email de la aceeași adresă, în care se spune că Andrei Tranga, împreună cu „hoțul în lege” Grigore Caramalac, „ajutați” de șeful PA, Viorel Morari, ar fi pus la cale preluarea afacerii gestionate de familia lui Viorel Varzari, anchetat într-un dosar penal din gestiunea PA. Scrisoarea este publicată de o instituție mass-media chiar în seara zilei de 25 aprilie, sub forma unei opinii, iar a doua zi, de alte câteva instituții de presă.

    Pe 26 aprilie, PA, printr-un comunicat de presă, respinge acuzațiile, iar Viorel Morari cere Autorității Naționale de Integritate și procurorului general verificarea faptelor. Acesta califica „alegațiile invocate drept o ingerință în actul justiției și o încercare de intimidare a organului de urmărire penală”.

    Tot în acea zi, Viorel Morari și-a înaintat demisia, iar Eduard Harunjen, procurorul general, i-a acceptat-o, acesta fiind transferat în calitate de procuror în Secția unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanţele de judecată a Procuraturii Generale. Și aceste informații nu au fost, atunci, făcute publice.

    Abia a doua zi, pe 27 aprilie 2019, în jurul amiezii, Nicolae Chitoroagă, șeful PCCOCS, declară presei că au fost reținute cinci persoane într-un dosar penal deschis pentru șantaj. Acesta nu publică nume, iar PCCOCS nu oferă detalii despre operațiune.

    Natalia, soția lui Andrei Tranga, în așteptarea deciziei instanței de judecată la solicitarea avocaților de a-l elibera din arest preventiv pe soțul ei

    Cele cinci persoane, învinuite că ar fi estorcat 730 mii de euro

    Sâmbătă, 27 aprilie 2019, fără ca organele de drept să anunțe acțiunea, Andrei Tranga și ceilalți patru reținuți sunt duși la judecătorul de instrucție, pentru a le fi aplicate mandate de arestare. Decizia în privința lui Tranga a fost luată chiar în sâmbăta Paștelui, la ora 17 și 10 minute, fiind trimis în arest pe 30 de zile.

    Andrei Tranga nu a schițat niciun gest în timp ce era adus în fața judecătorilor

    Conform informațiilor din dosarul deschis pentru trafic de influență, lui Andrei Tranga i se aduce învinuirea de comitere a traficului de influență deși, cu o zi mai devreme, șeful PCCOCS anunța că a fost reținută o grupare implicată într-un dosar de șantaj.

    Andrei Tranga, de rând cu celelalte patru persoane, era învinuit că ar fi cerut de la Viorel Varzari suma de 730 de mii de euro, „susținând că au influență asupra persoanelor cu funcție de demnitate publică din R. Moldova, precum și asupra persoanelor publice străine, invocând că-i vor face pe ultimii să îndeplinească acțiuni în exercitarea funcției sale și anume: Să dispună decizii favorabile lui Varzari Viorel în cauzele penale gestionate de PA și autoritățile de drept străine, inclusiv cu eliberarea numitului din stare de arest”.

    Dosarul, strămutat de la Anticorupție la Procuratura Chișinău

    Informația despre demisia lui Viorel Morari din funcția de șef al PA este confirmată oficial abia la 2 mai.

    Dosarul penal în care Viorel Varzari, persoana care figurează ca martor principal în dosarul arestării lui Andrei Tranga a fost retras din gestiunea Procuraturii Anticorupție după scandal

    Tot în acea zi, Nicolae Chitoroagă, șeful PCCOCS, reafirmă că Tranga a fost reținut într-un dosar deschis pentru șantaj, deși, cu câteva zile mai devreme, acesta era dus în fața judecătorului de instrucție cu învinuirea de trafic de influență.

    „Dl Tranga este investigat în două dosare penale, deschise pentru trafic de influență și pentru șantaj. Dosarele au fost deschise în aceleași zile”, explică confuziile create în jurul acestui caz, Vitalie Busuioc, șeful adjunct al PCCOCS. „Până când, învinuirea i-a fost înaintată pentru trafic de influență, dar el este vizat și într-un dosar de șantaj”, afirmă Busuioc. Acesta exclude acuzațiile avocatului familiei Tranga, precum că dosarul ar urmări preluarea afacerilor acestuia. „Nu au fost efectuate acțiuni la companiile dlui Tranga. Ele funcționează în continuare și sunt administrate de aceleași persoane”, precizează Busuioc.

    Viorel Varzari ne-a transmis prin intermediul avocaților săi că, deocamdată, „nu dorește să facă vreo declarație”. Între timp, dosarul în care este vizat Viorel Varzari și compania „Molinart Grup” a fost transferat din gestiunea PA în cea a Procuraturii Chișinău. Decizia de strămutare a fost luată recent, după reținerile din dosarul „Tranga”.

    Viorel Morari și-a dat demisia la 26 aprilie, în urma unei scrisori care vizează dosarul Tranga

    PA nu a răspuns la întrebările ZdG, adresate la acest subiect, precizând doar că dosarul „a fost retras din gestiunea PA”. Marți, 14 mai, Curtea de Apel Chișinău i-a menținut în arest pe Andrei Tranga și pe ceilalți patru învinuiți, respingând demersurile avocaților acestora.

    Alexandru Gafton, Oxana Robu și Ghenadie Morozan, completul de judecători care a menținut mandatul de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Andrei Tranga

    Ion Dron, avocat Andrei Tranga:

    Ion Dron, unul dintre avocații lui Andrei Tranga

    „Tranga nu a participat la nicio tranșă de transmitere a banilor. Există versiunea că este o victimă colaterală. Versiunea noastră principală este că se urmărește preluarea afacerii… Dacă în procedura penală, lucrurile se mișcă în felul următor, de la probe spre individ, în cazul Tranga s-a procedat pe invers. Persoana a fost reținută pentru a fi dobândite probe. Acesta a fost reținut la 16 ore după depunerea denunțului. Despre care probe putem vorbi?”

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, susține candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița

    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, a declarat candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”,…
    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, susține candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița

    Dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI. Arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile și pentru șeful IP Bălți, dar și pentru un inspector al Poliției de Frontieră

    Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile atât pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, cât și pentru șeful Inspectoratului de Poliție al munic…
    Dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI. Arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile și pentru șeful IP Bălți, dar și pentru un inspector al Poliției de Frontieră

    Cine sunt cei care ar urma să-i înlocuiască pe cei patru deputați care au ales să facă parte din echipa guvernamentală: trei – de profesie juriști, iar unul – pedagog

    Următoarele patru persoane de pe lista candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care nu au obținut mandate de parlamentari, în urma alegerilor din 11 iulie, ar urm…
    Cine sunt cei care ar urma să-i înlocuiască pe cei patru deputați care au ales să facă parte din echipa guvernamentală: trei – de profesie juriști, iar unul – pedagog

    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate. Care sunt acestea

    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate: gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, demararea reformei justiției și pachet…
    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate. Care sunt acestea